„Societatea este lipsită de informații obiective despre ceea ce se întâmplă pe teritoriul Ucrainei, în Europa, în special despre scopurile și obiectivele operațiunii militare speciale. Autoritățile Moldovei au devenit parte a industriei ideologice de a denigra Rusia, încearcă să-i prindă pe locuitorii țării de acul sentimentelor anti-ruse”, a spus Brod.
„Rusia nu ar trebui să suporte o astfel de situație. Sper că va urma o reacție adecvată, în special pe sancțiuni economice”, a mai adăugat oficialul.
Totodată, oficialul a subliniat că Moldova „continuă să adopte cea mai proastă experiență rusofobă a Occidentului, limitând activitatea mass-mediei ruse”. La fel, el a amintit de situația cu compania MIR.
„Retragerea Moldovei din proiectul companiei Mir TV, revocarea licenţelor posturilor în limba rusă este orientativă. Astfel de acţiuni pot fi calificate cu încredere drept discriminare severă împotriva ruşilor din Moldova, al căror număr este de peste 200 de mii de oameni", a spus Brod.
Potrivit acestuia, aproape 38% dintre ruși locuiesc chiar în Chișinău.
„Cu toate acestea, autoritățile moldovenești au adoptat o linie dură față de asimilarea forțată a populației ruse. Astfel de practici urâte sunt folosite de mulți ani în țările baltice, în Ucraina”, a adăugat oficialul.
Un ordin ce prevede blocarea a cinci site-uri, care promovează informații false în domeniul ce afectează securitatea națională, în condițiile stării de urgență, a fost emis pe 22 martie, de către directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate. Astfel, urmează a fi sistate portalurile sputniknews.com; md.sputniknews.com; ro.sputniknews.com; sputniknews.ru; md.sputniknews.ru.
Totodată, acordul cu privire la garanțiile de drept și internațional în vederea activității libere și independente a Teleradiocompaniei „MIR” ar putea fi denunțat. Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană s-au convocat într-o ședință online și au avizat pozitiv o inițiativă a Guvernului care prevede acest lucru, anunță Parlamentul.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!