Astfel, pe sensul de intrare în țară, în baza analizei de risc, un pasager de la ruta „Germania - Moldova" a fost supus controlului amănunțit. Ca urmare, asupra acestuia - un moldovean de 22 de ani, s-a descoperit o carte de identitate care ar fi emisă de autoritățile române. Din startul verificării documentului, polițiștii de frontieră au constatat că este falsificat.
La audiere, bărbatul a recunoscut că și-a cumpărat actul românesc în Germania, contra sumei de 200 de euro.
Cazul în continuare este cercetat sub toate aspectele legale, documentul a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!