„Jos Maia Sandu”, Moldova poate fără PAS”, „Poliția e cu noi”, „Unire moldoveni”, „Țara nu se vinde” - au scandat participanții la protest.
„De Comisia Electorală Centrală va depinde foarte mult în alegerile care urmează. Ca să nu le falsifice, noi trebuie să facem câteva lucruri importante - în primul rând, să arătăm că suntem mulți, proteste de genul vor fi în fiecare săptămână, trebuie să demonstrăm că sunem o forță. Trebuie să facem un apel și la alți lideri politici, să unificăm opoziția. Unire moldoveni, aici, acasă.
În lume, trebuie să fim cu toții prieteni, cu Rusia, cu România, cu Europa, iar pentru acest lucru trebuie să dăm jos guvernarea actuală, care privește doar într-o parte și luptă cu restul”, a declarat Igor Dodon, în fața CEC.
„Am venit aici să spunem că vrem alegeri curate. CEC ignoră toate fărădelegile guvernării. Vrem dreptate. Maia Sandu habar nu are ce înseamnă suveranitate, iar nouă ne spune de interesele statului. Nu vom permite nicio imixtiune externă în alegeri”, a menționat Vlad Batrîncea.









Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!