Angela Motuzoc a anunțat că cel propus nu a fost aprobat, iar asupra unei noi candidaturi nu a reușit să se stabilească un noi candidat.
CSP a amânat ședința planificată pentru 17 martie din lipsă de cvorum. Urma să decidă soarta a 2 procurori și să desemneze un nou membru în Comisia pentru evaluarea lui Stoianoglo.
Comisia de Evaluare a Procurorului General suspendat, Alexandr Stoianoglo a fost „suspendată temporar”, a declarat la mijlocul lunii ianuarie ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco. Acesta a menționat că la ultima ședință a Consiliului Superior al Procurorilor a fost discutat acest aspect, iar acum urmează să se revină la „modificarea regulamentului de evaluare a performanțelor”.
Președinta Comisiei de Evaluare a Procurorului General suspendat, Alexandr Stoianoglo, s-a retras. O cerere în acest sens a fost depusă la CSP, invocând „motive familiale”.
Fosta președintă interimară a Curții de Apel Chișinău, Lidia Bulgac, a fost primul membru desemnat de Consiliul Superior al Magistraturii în Comisia pentru evaluarea Procurorului General suspendat, Alexandr Stoianoglo. O decizie în acest sens a fost luată în cadrul ședinței extraordinare a CSM.
La ședința din 16 noiembrie, Consiliul Superior al Magistraturii a decis să amâne subiectul privind delegarea unui membru în Comisia pentru evaluarea lui Alexandr Stoianoglo. Președintele interimar al CSM, Dorel Musteață, nu a invocat motivul amânării.
În aceeași zi, magistrații Curții de Apel Chișinău s-au expus asupra demersului depus de avocații șefului PG, care au cerut ca măsura arest la domiciliu să fie anulată. CA Chișinău a respins cererea apărătorilor lui Stoianoglo.
Alexandr Stoianoglo a declarat că în scurt timp se va adresa la CtEDO, odată ce nu este auzit de către magistrații din justiția moldovenească.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!