Potrivit documentului, suma a fost încasată în anul precedent și este indicată drept indemnizație acordată la eliberarea din funcție.
Vasile Popa a fost bodyguard al Maiei Sandu. În august 2022, președinta i-a conferit gradul special de colonel.
Pe data de 27 ianuarie 2023, Vasile Popa, a primit gradul special de general-maior.
În luna noiembrie 2025, Președinta Maia Sandu a semnat cererile de demisie a șefului Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS), Vasile Popa, și a unuia dintre adjuncți, Vitalie Lupașcu.
Zinaida Popa, soția fostului director al Serviciului de Protecție și Pază de Stat Vasile Popa, a venit cu o reacție publică, după ce ultimul a fost demis din funcție. „Este o binecuvântare pentru familia noastră”, a spus consiliera.
Președinta fracțiunii PAS în CMC, Zinaida Popa, a comentat pentru prima dată despre activitatea soțului său Vasile Popa după demiterea din funcția de șef al SPPS. Deși nu a oferit detalii, ea a precizat în cadrul podcastul Lorenei că acesta activează acum ca consultant în materie de securitate pentru un stat membru al Uniunii Europene.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!