79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
O delegație a PSRM, în frunte cu Igor Dodon, se află într-o vizită de lucru, în Rusia: La ce eveniment vor participa

O delegație a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, condusă de președintele Igor Dodon, efectuează o vizită de lucru la Nijni Novgorod, Rusia în perioada 11-12 decembrie, la invitația guvernatorului regiunii, Gleb Nikitin.

Foto: facebook/Igor Dodon

Socialiștii vor participa la lucrările Forumului internațional pentru dezvoltare durabilă „SO.ZNANIE”.

„Tema principală a forumului este formula dezvoltării durabile a economiei, ținând cont de nevoile reale ale oamenilor: cum să găsim echilibrul între necesitățile umane, provocările tehnologice, factorii de mediu și implementarea proceselor de management sustenabil la nivel de stat.

Programul vizitei de lucru include întâlniri cu conducerea regiunii Nijni Novgorod și a Universității Naționale de Cercetare de Stat din Nijni Novgorod „N.I. Lobacevski”.

Din delegația PSRM fac parte, de asemenea, membrul Comitetului executiv al PSRM Grigore Uzun, deputatul Adunării Populare a Găgăuziei, Elena Iurcenco, consilierul municipal din mun. Chișinău, Dinarie Cojocaru, și consilierul municipal din Bălți, Maxim Moroșan”, a scris Igor Dodon.


Pub