22,64 lei/l ANRE anunță scumpiri de mâine la benzină; motorina urcă și ea 870 CI românești reținute la frontieră; cazuri de domicilii fictive 500 Mită medie pretinsă de funcționari SFS; percheziții CNA în desfășurare 19,8433 lei/€ Leul se întărește ușor; cursul BNM pentru moneda unică de azi
Ultima oră! Doi suspecți, complici în omorul de la Rîșcani, reținuți de Poliție

Oamenii legii au reținut doi suspecți, complici în omorul de la o terasă din sectorul Rîșcani al capitalei. Informația a fost confirmată, pentru UNIMEDIA, de șefa secției Comunicare și Protocol a Inspectoratului General al Poliției, Diana Fetco.

Foto: Colaj

„Avem doi suspecți, complici în cazul crimei, care la moment se află în custodia Poliției”, a declarat Fetco.

Pe 10 iulie 2024, un bărbat pe o trotinetă a împușcat mortal, în plină stradă, un cetățean străin, în sectorul Rîșcani, au anunțat oamenii legii.

Pe rețele au apărut primele imagini de la locul crimei. Omorul s-ar fi produs în timp ce străinul stătea la o terasă din sectorul Rîșcani.

La scurt timp, poliția a publicat și imagini cu suspectul care a efectuat împușcăturile.

Oamenii legii au constat că bărbatul împușcat a fost anunțat pe canalele Interpol de către autoritățile de drept ale Regatului Unit al Marii Britanii, cu scop de arest și extrădare, fiind învinuit de comiterea unor infracțiuni de contrabandă și comercializarea heroinei.

Fostul șef a Inspectoratului General de Poliție (IGP), Gheorghe Cavcaliuc, liderul PACE, afirmă că bărbatul împușcat astăzi la o terasă din sectorul Rîșcani al capitalei și încă trei lideri criminali de talie Europeană au ajuns în Moldova prin schema de corupție la „Interpol”, ce e doar 20% din Everestul Corupției moldovenești, iar cei 80% sunt politicieni din Parlament și Guvern, șefi IGPF și ai altor structuri de forță”.

Fosta consilieră la Ministerul Afacerilor Interne, Alina Zbancă, cere explicații ministrului din domeniu, Adrian Efros, după crima teribilă produsă astăzi la o terasă din sectorul Rîșcani al capitalei. „Autoritățile zic liderul criminal, evadat dintr-o pușcărie din Turcia, „a fost reținut de INI și urma să fie extrădat”.

Poliția Republicii Moldova caută autorul imaginilor video expuse public în care suspectul crimei de astăzi de la Rîșcani a fost surprins traversând strada pe o trotinetă cu puțin timp înaintea crimei.

Mai târziu, Procuratura Generală a venit cu mai multe precizări legate de cetățeanul turc, împușcat mortal, în capitală, și care ar fi motivul pentru care cetățeanul turc nu era în arest chiar dacă acesta figura ca persoana căutată de către autoritățile de drept ale Marii Britanii.

Bloggerul Dan Ioniță cu iubita sa, Cristina, și bebelușul au fost martori ai asasinatului de la o terasă din sectorul Rîșcani, unde ieri, un cetățean turc de 41 de ani a fost împușcat mortal de un bărbat pe o trotinetă. „ Ne plimbam, ziua amiaza mare, s-au auzit focuri de armă - omul e mort. Am tras o sperietură bună, e lângă casa noastră, la terasa unde servim cafeaua”, a mărturisit influencerul.


Pub