Decizia Washingtonului de a include Lukoil şi Rosneft pe lista neagră a aruncat în haos ţările UE în care sunt prezente cele mai mari două companii petroliere ruseşti, iar aceste ţări se luptă să împiedice întreruperea aprovizionării cu combustibil înainte ca sancţiunile să intre în vigoare, pe 21 noiembrie.
Vineri, parlamentarii bulgari au aprobat un nou proiect de lege care ar permite guvernului să numească un administrator al rafinăriei Burgas, deţinută de Lukoil, acordându-i acestuia puteri extinse pentru a prelua controlul operaţional al instalaţiei, a aproba vânzarea acesteia şi a o naţionaliza, dacă este necesar. Între timp, ţara sondează terenul pentru a solicita o scutire de sancţiuni.
România – unde se află rafinăria Petrotel a Lukoil – nu a luat încă o decizie oficială. Dar Bucureştiul ia în considerare şi solicitarea unei „prelungiri a termenului de aplicare a sancţiunilor” în timp ce îşi elaborează propriul răspuns, a declarat pentru POLITICO un oficial guvernamental de rang înalt, care a dorit să rămână anonim. Naţionalizarea este considerată „ultima opţiune”, a adăugat acesta.
Cu toate acestea, ministrul român al energiei, Bogdan-Gruia Ivan, a declarat pentru POLITICO că Bucureştiul este „pregătit” din punct de vedere operaţional pentru orice scenariu. Planul guvernului va viza păstrarea „activităţii economice în România, dar, în acelaşi timp, încetarea finanţării Federaţiei Ruse”, a adăugat el.
Trezoreria SUA – care trebuie să aprobe orice preluare – şi Comisia Europeană au refuzat să comenteze.
Eforturile de a asigura un nou proprietar pentru rafinării au fost puse şi mai mult sub semnul întrebării după ce joi, compania comercială elveţiană Gunvor şi-a retras oferta de preluare a activelor internaţionale ale Lukoil, în urma unor critici severe din partea Trezoreriei SUA la adresa ofertei de vânzare.
Noile măsuri au impact şi asupra altor ţări din UE. Germania a obţinut o derogare de şase luni pentru rafinăria Schwedt, deţinută de Rosneft, care se află sub controlul guvernului din 2022. Prim-ministrul ungar Viktor Orbán s-a deplasat vineri la Washington şi a obţinut o derogare pentru importurile de petrol din Rusia prin conducte pentru ţara sa şi pentru Slovacia vecină.
Sancţiunile vin în contextul în care preşedintele Donald Trump este din ce în ce mai frustrat de eforturile eşuate de a obţine un armistiţiu în Ucraina. Şi UE şi-a intensificat în ultimele luni campania de a pune capăt dependenţei blocului de Moscova în ceea ce priveşte energia.
ÎNCHIDEREA RAFINĂRIEI LUKOIL AR AFECTA APROVIZIONAREA MOLDOVEI
Din punct de vedere tehnic, obţinerea de derogări sau numirea unui administrator susţinut de stat pentru rafinării nu ar trebui să fie o problemă, scrie POLITICO.
Cu toate acestea, scenariul cel mai pesimist – în care rafinăriile îşi încetează activitatea – ar avea consecinţe foarte diferite pentru cele două ţări.
Pentru Bulgaria, unde rafinăria deţinută de Rusia asigură până la 80% din necesarul de combustibil al ţării, Sofia ar rămâne fără aprovizionare „până la sfârşitul anului”, a declarat Martin Vladimirov, analist senior la think tank-ul Center for the Study of Democracy (Centru pentru Studierea Democraţiei).
Instalaţia din România furnizează aproximativ 20% din combustibilul ţării, a explicat Ana Otilia Nuţu, analist energetic la think tank-ul Expert Forum. O închidere ar provoca, prin urmare, „câteva luni” de creşteri uşoare ale preţurilor, a spus ea, în timp ce ţara se grăbeşte să găsească importuri de înlocuire. În schimb, închiderea ar putea afecta exporturile către Moldova vecină, a adăugat Nuţu. Şi „dacă Moldova va fi grav afectată, atunci va fi o altă oportunitate uriaşă de PR pentru Rusia”, subliniază analistul.
Vineri, guvernul moldovean a prezentat propria propunere de cumpărare a activelor Lukoil din ţară, inclusiv un depozit de combustibil pentru avioane, şi a declarat că a solicitat Washingtonului amânarea sancţiunilor.
Mihail Krutihin, cofondator al companiei de consultanţă RusEnergy şi expert rus în industria energetică, consideră că instalaţiile ar trebui să poată „continua să funcţioneze” în siguranţă, atât timp cât viitorul proprietar păstrează personalul existent şi angajează experţi suplimentari.
PROBLEMELE REALE POT APĂREA MAI TÂRZIU
În schimb, problemele reale vor apărea mai târziu.
În primul rând, găsirea unui cumpărător nu va fi uşoară.
Ambele rafinării sunt „bine gestionate”, a declarat un fost director executiv al Lukoil. Dar găsirea unei firme dispuse să îşi asume riscurile legale legate de sancţiuni, transporturile costisitoare, primele de asigurare ridicate şi investiţiile constante în modernizare va fi „dificilă”, sunt de părere analiştii.
În timp ce Vladimirov a estimat valoarea rafinăriei bulgare, care a generat profit, la 1,5 miliarde de dolari, Petrotel din România este mai puţin atractivă, potrivit lui Nuţu. Facilitatea, care a avut o cifră de afaceri anuală sub 40 de milioane de euro în 2023, este împovărată de datorii şi „are nevoie de investiţii foarte mari”, a subliniat ea.
Lukoil nu a răspuns imediat la solicitarea de comentarii din partea POLITICO.
Între timp, arbitrajul viitor reprezintă, de asemenea, o provocare, mai ales în contextul preluării de către guvern. Deputaţii bulgari au adoptat vineri, în 30 de secunde, o versiune iniţială a proiectului de lege privind preluarea rafinăriei. Această „grabă şi lipsa totală a unei proceduri normale (pot) duce la riscul de a comite multiple greşeli grave”, a atras atenţia Ivailo Mircev, deputat al partidului de opoziţie Bulgaria Democratică. „Acum intenţionează să acorde acestei persoane puteri atât de extraordinare, încât, în final, Lukoil va da în judecată Bulgaria, iar banii vor ajunge în Rusia”, a avertizat el.
Ministerul bulgar al Energiei a refuzat să comenteze.
În schimb, Nuţu a spus că decizia de a vinde rafinăriile trebuie coordonată „la nivel european”, pentru a preveni riscul ca Lukoil să eludeze sancţiunile SUA.
Žygimantas Vaičiūnas, ministrul energiei din Lituania, a fost de acord. Indiferent ce se va întâmpla, a spus el, Bruxelles-ul ar trebui să verifice potenţialii cumpărători înainte de efectuarea tranzacţiei, având în vedere prezenţa rusă ascunsă. „Comisia Europeană are drepturi de monitorizare”, a declarat el pentru POLITICO. „În acest caz, toate posibilităţile ar trebui examinate”, a punctat ministrul lituanian.
Statele Unite au acordat Ungariei derogare de la sancţiunile privind petrolul şi gazele ruseşti, a scris pe X ministrul de Externe ungar Péter Szijjártó, exprimându-şi recunoştinţa pentru această decizie. Derogarea este acordată pentru un an, iar, în schimb, Ungaria s-a angajat să cumpere gaze naturale lichefiate americane în valoare de aproximativ 600 de milioane de dolari,
Chișinăul i-a dat termen până pe 17 noiembrie companiei Lukoil să-și vândă activele de pe Aeropot. Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului a luat decizia de a refuza oferta Lukoil prin care să-și înstrăineze activele și să vândă infrastructura din Aeroport către o altă companie. Potrivit Ministerului Energiei, aceasta nu poate fi acceptată de statul Republica Moldova pe dimensiunea securității naționale.
Anterior, premierul Alexandru Munteanu a recunoscut că țara noastră este dependentă de unele servicii ale companiei Lukoil, gigantul rus de pe piața petrolieră din Moldova, care a fost plasată în lista de sancțiuni de către Statele Unite ale Americii. Deși oficialii spun că „toți trebuie să se alăture acestor sancțiuni”, se pare că o soluție clară la problemele care se vor isca în țară autoritățile nu au.
Sancțiunile impuse de Statele Unite ale Americii împotriva companiei petroliere ruse Lukoil nu vor afecta Republica Moldova. Declarația aparține ministrului Energiei, Dorin Junghietu, care a dat asigurări că aprovizionarea cu produse petroliere va continua fără impedimente.
SUA au impus noi sancțiuni care vizează cele mai mari două companii petroliere ale Rusiei – Rosneft și Lukoil – într-un efort de a presa Moscova să negocieze un acord de pace în Ucraina.
Compania rusă Lukoil, al doilea cel mai mare producător de petrol din Rusia, a anunţat la final de octombrie 2025, că a acceptat oferta grupului elveţian de comerţ cu materii prime Gunvor pentru achiziţionarea activelor sale din afara ţării, după ce Statele Unite au impus sancţiuni împotriva companiei.
Compania Gunvor a anunțat că renunță la oferta de cumpărare a activelor Lukoil, după ce SUA au numit-o „marioneta Kremlinului”. Mai exact, traderul elvețian a anunțat că și-a retras propunerea de a cumpăra active străine ale companiei energetice rusești Lukoil (LKOH.MM), după ce Trezoreria SUA a semnalat că Washingtonul se opune acordului.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!