10 zile Termen de vânzare a activelor Lukoil la Aeroport; statul vizează preluarea 4 percheziții Percheziții la Penitenciarul Brănești în dosarul „Kitaeț”; bunuri ridicate 19,7102 lei/€ Cursul BNM pentru weekend; leul se întărește la dolar, slăbește la euro 1,9 mld. € Sumă anunțată de Metsola ca debursată de UE pentru reformele Moldovei
Volodimir Zelenski l-a demis pe guvernatorul regiunii Sumî după masacrul comis de ruși în Duminica Floriilor

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis pe guvernatorul regiunii Sumî, din nord-estul țării, în urma atacului aerian comis de ruși în Duminica Floriilor și care s-a soldat cu 35 de morți, relatează The Moscow Times, citată de libertatea.ro.

Foto: sm.gov.ua

Un oficial din cadrul Adminstrației Prezidențiale de la Kiev a confirmat informația cu privire la demiterea guvernatorului Volodimir Artiuh. În afară de Artiuh, Zelenski l-a demis și pe guvernatorul regiunii Luhansk, Artem Lîsohor. Demiterile celor doi guvernatori nu au fost explicate oficial.

Noul guvernator al regiunii Sumî este fostul șef al poliției regionale din Luhansk, Oleh Hrihorov, în timp ce noul guvernator al regiunii Luhansk este fostul primar al orașului Siverskodonețk, Oleksi Harcenka.

Demiterea lui Artiuh vine pe fondul unor critici din partea unor oficiali locali care îl acuză că a ajutat la organizarea unei ceremonii militare duminică, ziua în care Rusia a lansat un atac cu rachete balistice asupra centrului orașului Sumî. Cel puțin 35 de persoane au fost ucise și alte 117 au fost rănite în acest atac.

Kremlinul nu recunoaște că ucide civili Ministerul rus al Apărării a susținut că a luat la țintă un „loc de întâlnire a personalului de comandă”, iar atacul s-a soldat cu moartea a 60 de ofițeri de elită ucraineni.

Sub presiunea condamnărilor pe plan internațional, Kremlinul a negat că a vizat civili sau infrastructura rezidențială și a repetat în stilu-i obișnuit că forțele ruse „lovesc doar ținte militare”.

În realitate, doar două dintre cele 35 de victime ucise la Sumî sunt militari. Afirmațiile Moscovei despre misterioasa reuniune militară care ar fi fost organizată duminică la Sumî sunt susținute și de oficiali și parlamentari ucraineni care critică Administrația Prezidențială de la Kiev și conducerea militară.


Pub