„Am discutat cu domnul Ceban înainte și după votul comun al consilierilor MAN și PAS pentru bugetul municipal. Am susținut acest document în prima lectură, dar nu am reușit să votăm pentru el în a doua lectură, deoarece inițiativele noastre, în principal sociale, nu au fost incluse în proiect. Dar asta nu înseamnă, că nu vom continua să insistăm pe aprobarea lor. Vom discuta acest lucru atât cu primarul general, cât și cu consilierii MAN și PAS, deoarece este vorba despre interesele locuitorilor municipiului.
În ceea ce privește votul propriu-zis — cred că PAS s-a speriat că Ceban va participa la alegerile prezidențiale, așa cum i-a amenințat, și de aceea au votat repede bugetul. Ceban i-a jucat. Dar toată această situație reflectă din nou frica Maiei Sandu și a partidului de guvernământ în legătură cu viitoarele alegeri”, a declarat Dodon.
Pe 30 iulie, bugetul municipiului Chișinău pentru anul 2024 a fost votat, după 7 luni de întârziere și dezbateri. Documentul privind alocarea banilor a fost susținută de consilierii PAS și MAN din CMC, iar consilierii Partidului Socialiștilor s-au abținut de la vot.
Fracțiunea PAS a anunțat că își asumă deblocarea bugetului mun. Chișinău, îmbunătățirea și ajustarea lui conform nevoilor locuitorilor. „Majoritatea solicitărilor înaintate de fracțiunea PAS au fost acceptate”, menționează reprezentanții francțiunii.
Primarul capitalei, Ion Ceban, a bătut palma cu aleșii din PAS pe bugetul municipal, după ce consilierii fracțiunii PAS au boicotat ședința CMC de astăzi. „Am discutat și suntem gata să susținem marea majoritate a propunerilor”, a scris edilul pe rețele.
Consilierii PAS din CMC boicotează ședința de astăzi a aleșilor municipali, în care urma să fie votat bugetul municipal Chișinău pentru anul 2024. „Din cauza iresponsabilității primarului Ceban, Chișinăul stă de 7 luni fără buget. PAS a înaintat 8 condiții pentru a vota bugetul, primarul a refuzat orice discuții. PAS nu va participa la această mimare”, a declarat președinta fracțiunii din cadrul Consiliului, Zinaida Popa.
La ședința anterioară a CMC, după ore lungi de discuții în contradictoriu, proiectul prezentat de executiv a acumulat doar 24 de voturi, un număr insuficient pentru a fi aprobat, în lectura I.
Primarul capitalei, Ion Ceban s-a arătat nemulțumit după ce Municipiul Chișinău a rămas, în continuare, fără bugetul votat pentru anul 2024. El susține că proiectele noi nu pot fi efectuate fără aprobarea bugetului, iar „dacă situația va continua așa, primarul își rezervă dreptul să se gândescă ce va face la toamnă”, a declarat Ion Ceban.
Fraze înaripate la CMC. „În 7 luni o femeie dă naștere unui copil, dar noi în 7 luni abia de discutăm despre un buget”, a declarat aleasa PAS Diana Roșca. „Faceți o conferiță de presă, cu atât mai mult că aveți toate televiziunile la dispoziție”, i-a răspuns Corneliu Pântea de la MAN.
Aleșii din Consiliul Municipal Chișinău au continuat ședința începută pe data de 23 iulie. Consilierii urmau să examineze și să voteze, în două lecturi, bugetul mun. Chișinău pentru anul 2024.
În debutul ședinței, mai mulți primari ai suburbiilor capitalei au venit în fața aleșilor din Consiliul Municipal Chișinău, pentru a le cere să aprobe cât mai urgent bugetul mun. Chișinău pentru anul 2024. „Nu așteptăm mană cerească de la dvs, vă rugăm să lăsați ambițiile și să votați bugetul”, s-a adresat către consilieri primărița de Budești, Nina Costiuc.
Primarul capitalei declară că nu există „voință politică” în Consiliul municipal Chișinău pentru a fi adoptat bugetul, de aceea municipiul stă de jumătate de an fără acest document. „PAS și PSRM nu au votat. Ceea ce spun de jumătate de an, astăzi s-a demonstrat”, a declarat Ceban, după eșecul de la ședința CMC.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!