update Audierea raportorilor pe subiectul cu privire la cazul copiilor electrocutați într-un parc din capitală s-a amânat pentru ziua de mâine. Corneliu Pântea: Raportorii au anunțat că nu pot fi prezenți, pentru că au aflat în ultimul moment că trebuie să fie în sală. La ora 17:00, conform regulamentului, ședința se încheie. Se declară pauză, iar continuarea ședinței va avea loc mâine, la 10:00.
update Municipiul Chișinău rămâne, în continuare, fără bugetul votat pentru anul 2024. După ore lungi de discuții în contradictoriu, proiectul prezentat de executiv a acumulat doar 24 de voturi, un număr insuficient pentru a fi aprobat, în lectura I.
update Consilierii au revenit în ședință și țin discursuri, înainte de votarea bugetului mun. Chișinău în prima lectură.
update Consilierii au luat o pauză.
update Fraze înaripate la CMC. „În 7 luni o femeie dă naștere unui copil, dar noi în 7 luni abia de discutăm despre un buget”, a declarat aleasa PAS Diana Roșca. „Faceți o conferiță de presă, cu atât mai mult că aveți toate televiziunile la dispoziție”, i-a răspuns Corneliu Pântea de la MAN.
update Hohote de râs la ședința CMC. Consilierul PAS Sergiu Crețu: „Doamna Pșenicinaia, puteți pune mâna dreaptă pe inimă?” Corneliu Pântea: „Pșenicinaia e vodka, doamna e Pșenițchi”.
update Corneliu Pântea: Domnilor consilieri, nu faceți nervi, sănătatea e mai presus.
update Victor Chironda: Ne puneți proiectul în față și ne puneți cuțitul în coaste: Votați sau nu votați? Nu suntem o anexă, o apendicită a Primăriei. CMC decide cum se cheltuie banii, da, la propunerea primarului, dar suntem noi siguri că îi cheltuie corect? Noi și până mâine vom sta, dacă va trebui. Cheltuirea de milioane… nu sunt ai voștri banii, sunt ai cetățenilor.
update Victor Chironda: Să ne impuneți să votăm tehnic niște cifre nu e corect. Nu știu de unde a apărut chestia cu haideți să votați în prima lectură și în a doua puteți pune întrebrăi. Sunt bani publici! De ce diferența între venituri și cheltuieli este de un miliard?
update Consilierii municipali audiază proiectul bugetului mun. Chișinău pentru anul 2024: La venituri se indică 7,7 miliarde, iar la cheltuieli 8,3 miliarde lei.
update Corneliu Pântea, președinte al ședinței: Doamna Popa, nu-ți mai permit să vorbești astăzi. Ați spus că vorbiți 3 minute, dar colegii v-au permis și ați vorbit până la urmă.
update Tonuri ridicate la ședința CMC. Consilierul MAN Corneliu Pântea, președinte al ședinței, le-a cerut aleșilor să se respecte reciproc și să nu discute concomitent.
update Mai mulți primari ai suburbiilor capitalei au venit astăzi, în fața aleșilor din Consiliul Municipal Chișinău, pentru a le cere să aprobe cât mai urgent bugetul mun. Chișinău pentru anul 2024. „Nu așteptăm mană cerească de la dvs, vă rugăm să lăsați ambițiile și să votați bugetul”, a declarat Nina Costiuc, primărița de Budești.
Urmăriți live, pe UNIMEDIA:
Ordinea de zi a ședinței:
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!