„Cauza penală de învinuire a lui Vladimir Plahotniuc pe unele episoade de comitere a infracțiunilor de creare și conducere a unei organizații criminale, spălare de bani și escrocherie a fost disjunsă din cauza penală denumită generic „frauda bancară”, fiind remisă în instanța de judecată în luna iulie 2023.
Urmărirea penală în acest caz a fost finisată în lipsa inculpatului, conform procedurii speciale prevăzute de Codul de procedură penală, procedură demarată în luna august 2022, fapt autorizat atât prin hotărârea judecătorului de instrucție, cât și prin decizia curții de apel.
Deoarece acesta se eschiva de la răspunderea penală, părăsind anterior hotarele Republicii Moldova în luna iunie 2019, în luna octombrie 2019, în privința lui Vladimir Plahotniuc a fost emis un mandat de arest, acesta fiind anunțat și în căutare.
În luna ianuarie 2024, cauza penală respectivă de învinuire a lui Vladimir Plahotniuc de comiterea a cinci infracțiuni distincte a fost conexată la cauza penală de învinuire a altor șapte inculpați, care se afla pe rolul instanței de judecată, învinuiți, la fel, de escrocherii și spălări de bani în proporții deosebit de mari, pe episoade de asemenea disjunse din dosarul penal denumit generic „frauda bancară”.
La 29 septembrie 2025, cauza penală de învinuire a lui Vladimir Plahotniuc în comiterea infracțiunilor de creare și conducere a unei organizații criminale, spălare de bani și escrocherie a fost disjunsă într-o procedură judiciară separată pentru examinare, datorită apariției unor circumstanțe noi, și anume reținerea inculpatului la 22 iulie 2025 pe teritoriul Republicii Elene și extrădarea acestuia în Republica Moldova la 25 septembrie 2025.
Disjungerea a fost necesară întrucât, în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală, examinarea cauzelor penale în care sunt persoane aflate în arest se efectuează cu prioritate.
După extrădare, procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție, în conformitate cu normele legale, i-au adus la cunoștință acestuia învinuirile în patru cauze penale aflate în faza de urmărire penală, fiindu-i înmânat și rechizitoriul pentru dosarul aflat pe rolul instanței de judecată.
În urma cercetării judecătorești desfășurate în prezenta cauză penală, în cadrul căreia au fost examinate atât probele apărării, cât și cele ale acuzării, la data de 20 aprilie 2026, prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, a fost pronunțată sentința de condamnare în privința fostului deputat Vladimir Plahotniuc, acesta fiind recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor menționate.
Instanța i-a aplicat acestuia, prin cumul parțial al pedepselor, o pedeapsă de 19 ani de închisoare în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a deține funcții sau de a exercita activități legate de gestionarea mijloacelor financiare și a bunurilor materiale pe o perioadă de 5 ani.
Pentru comiterea infracțiunii prevăzute de articolul 284 alineatul (1) Cod penal - crearea și conducerea unei organizații criminale – i-a fost stabilită o pedeapsă de 12 ani de închisoare.
Pentru comiterea faptelor prevăzute de articolul 190 alineatul (5) Cod penal - escrocherie în proporții deosebit de mari - în două episoade distincte, i-au fost stabilite pedepse a câte 13 ani de închisoare pentru fiecare infracțiune.
Pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de articolul 243 alineatul (3) Cod penal - spălare de bani în proporții deosebit de mari - în două episoade distincte, i-au fost stabilite pedepse a câte 8 ani de închisoare pentru fiecare infracțiune.
În final, instanța, prin cumul parțial al pedepselor, i-a aplicat 19 ani de închisoare în penitenciar de tip închis.
Până la rămânerea definitivă a sentinței, în privința inculpatului a fost menținută măsura preventivă sub formă de arest preventiv.
Instanța a dispus, de asemenea, încasarea din contul inculpatului, în folosul părții civile - Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova - a prejudiciului cauzat prin infracțiunile incriminate, în sumă ce depășește 39 de milioane de dolari și 3,5 milioane de euro.
Totodată, a fost dispusă încasarea dobânzilor în beneficiul aceleiași instituții, în sumă ce depășește 1.600.000 de euro și 18.770.000 de dolari.
De asemenea, în beneficiul statului au fost încasate cheltuielile judiciare aferente procedurii de extrădare, în sumă totală de peste 96.000 de lei.
Instanța a menținut sechestrul asupra bunurilor ce aparțin inculpatului, în valoare de peste 1 miliard de lei, acestea fiind evaluate la peste 1.105.000.000 de lei.
Printre aceste bunuri se regăsesc terenuri pentru construcții, încăperi locative și nelocative, capital social al unor companii, construcții de cultură și agrement, mijloace bănești depistate în conturi, precum și bunuri aflate peste hotare.
Sechestrul asupra acestor bunuri a fost menținut în scopul recuperării prejudiciului cauzat statului prin infracțiuni”, a spus șeful PA.
Fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc a fost condamnat la 19 de ani închisoare.
Totodată, acesta este obligat să achite, în contul statului, suma de 60 de milioane de dolari - valoarea prejudiciului cauzat.
Vladimir Plahotniuc va plăti și cheltuielile judiciare aferente procedurii de extrădare. Potrivit deciziei instanței, suma este de aproape 97 de mii de lei.
Anterior, procurorii au cerut 25 de ani de pușcărie pentru Plahotniuc.
Vlad Plahotniuc este acuzat că ar fi organizat un grup criminal și ar fi fost beneficiarul final al furtului miliardului din 2014.
Vlad Plahotniuc a fugit din Republica Moldova în iunie 2019, când Guvernul Filip și-a anunțat demisia. Liderul PD de atunci scria că „are nevoie de timp pentru a-și securiza familia”, dar nu a mai revenit în țară.
Mai bine de un an, oligarhul fugar s-a aflat pe teritoriul Statelor Unite, unde a solicitat și azil politic, cerere respinsă însă de autoritățile acestui stat.
În pragul alegerilor prezidențiale din toamna lui 2020, Plahotniuc a părăsit SUA și a ajuns în Turcia.
Pe data de 25 septembrie 2025, fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, a fost extrădat din Grecia.
Pe data de 29 septembrie 2025, magistrații Judecătoriei Chișinău au decis ca Vladimir Plahotniuc să fie judecat separat în cauza penală „Frauda Bancară”.
Furtul miliardului în 2014 s-a desfășurat în 4 etape, cu implicarea unui număr mare de șefi de instituții responsabile ale statului, ai Băncii Naționale, din cadrul ministerelor, până la nivel de Guvern și Legislativ, iar pregătirile au început încă în 2009.
Vlad Plahotniuc respinge acuzațiile care i se aduc și se declară nevinovat.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!