31,80 lei/l Benzină 31,80, motorină 36,16 lei/l — noile prețuri ANRE de mâine 2.057 2.057 cazuri IACRS în săptămâna 19–25 oct — 4 COVID și 3 gripă (1 deces) 750.000 750.000 IDNP-uri compromise în atac cibernetic major — date personale și financiare expuse 887.745 lei Procurorul Prisacari are 887.745 lei avere nejustificată — a picat vettingul
Lockdown în Lituania. Oamenii pot ieși din casă doar pentru serviciu, cumpărături sau înmormântări

Lituania intră în lockdown de miercuri până la 31 ianuarie. Noile restricţii vin pe fondul creşterii incidenţei infectărilor cu noul coronavirus şi a deceselor asociate Covid-19, transmite dpa.

Foto: motionarray.com

Începând de miercuri, vor rămâne deschise doar magazinele cu produse de primă necesitate, iar învăţământul se va desfăşura doar de la distanţă, a anunţat guvernul după o şedinţă desfăşurată duminică.

Cele 3 milioane de locuitori vor avea libertatea de mişcare restricţionată. Ei nu vor putea călători în afara localităţii, scrie Agerpres.

Ieşirile din casă vor fi interzise, cu excepţia celor din motive întemeiate: deplasarea la locul de muncă, la medic, la cumpărături sau la o înmormântare.

De asemenea, lituanienilor li se cere să-şi limiteze contactele la o singură familie sau gospodărie

Decizia de impunere a restricţiilor a fost una din primele măsuri ale noului guvern condus de prim-ministrul de centru-dreapta Ingrida Simonyte, instalat vineri.

Lituania are în prezent una din cele mai mari rate de incidenţă a infectărilor cu noul coronavirus, potrivit Centrului European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor.

Ţara baltică s-a aflat sub un lockdown parţial de luna trecută, dar acesta nu a oprit răspândirea virusului.

De la începutul pandemiei, Lituania a raportat 93.000 de cazuri pozitive la coronavirus şi 815 decese.


Pub