Cristina Ich a ajuns în atenția publică după ce numele ei a apărut într-un scandal în care a fost acuzată că i-ar fi furat iubitul celei mai bune prietene. Acum, influencerița are o relație cu Daniel Niculae de mai bine de un an, iar după doar câteva luni de relație, fiul lui Don Pepe, influentul dezvoltator imobiliar, i-a pus pe deget un inel care a costat nici mai mult, nici mai puțin de 500.000 de euro.
Cristina Ich, imaginea rară cu Daniel Niculae
Cei doi se află într-o vacanță exclusivistă în St. Barts, după ce, la sfârșitul lunii noiembrie, au fost în New York, unde Cristina Ich și-a sărbătorit ziua de naștere. Influencerița a împlinit 38 de ani.
Cristina Ich a publicat recent, pe InstaStory, o imagine rară cu iubitul ei, milionarul Daniel Niculae. Aceasta nu îl mai ține ascuns și a început să îl posteze tot mai des pe rețelele de socializare.
Cei doi par extrem de îndrăgostiți, semn că se simt foarte bine împreună, nu țin cont de gurile rele și își trăiesc povestea de iubire în liniște.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!