„Pe soție am cunoscut-o la facultate, la programul de masterat, la Universitatea de Stat. Până la acel prim contact, a fost o perioadă destul de lungă. (...) Dânsa era studentă la același curs cu mine, dar și angajata facultății. Deseori, când o vedeam pe culoarele universității, eu simțeam un blocaj”, a povestit Ion Popa.
El spune că soția sa i-a mărturisit ulterior că observase comportamentul lui și credea că este vorba despre o obsesie.
„Ea mi-a spus ulterior: „Eu te vedeam, dar aveam impresia că ai un soi de obsesie. Adică, tu pur și simplu mă petreceai cu privirea dintr-un capăt de coridor până în altul””, a relatat primarul.
Într-un final, Popa și-a făcut curaj și i-a scris un mesaj. Cei doi s-au întâlnit chiar în aceeași zi, iar de acolo a început relația lor.
Cuplul are doi băieți, Vasile și Vlad. Cel mic s-a născut la începutul lunii decembrie 2025.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!