20,09 lei/l Motorina trece de 20 lei; benzina 22,86 lei/l, prețuri ANRE de mâine 1.197 Cazuri de boli infecțioase în Chișinău în ultima săptămână; 65% copii 200.000 lei Doi bărbați din Drochia condamnați pentru PVP; PCCOCS anunță confiscări 19,7149 lei/€ Leul se întărește ușor față de euro; vezi cursurile BNM de azi
Cinci medicamente compensate, indicate doar în anumite cazuri, sunt prescrise fără limitări de la 1 noiembrie: Despre ce preparate este vorba

Cinci medicamente din lista celor compensate, care erau indicate doar în anumite cazuri, mai complexe, sunt prescrise fără limitări începând cu 1 noiembrie. Potrivit Ministerului Sănătății, Este vorba despre clopidogrelum, carvedilolum, valsartanum, telmisartanum, gliclazidum.

Foto: facebook/MS

„Cinci medicamente din lista celor compensate - clopidogrelum, carvedilolum, valsartanum, telmisartanum, gliclazidum, care erau indicate doar în anumite cazuri, mai complexe, de la 1 noiembrie, sunt prescrise fără limitări. Astfel, de aceste medicamente pot beneficia o categorie mai largă de pacienți cu maladii cardiovasculare și diabet zaharat. Cel puțin o denumire comercială din preparatele enumerate va fi oferită gratuit.

Totodată, medicamentul dapagliflozinum, recomandat până acum doar pacienților cu diabet zaharat, va fi prescris și persoanelor cu insuficiență cardiacă. Preparatul va avea o rată de compensare de 65% din preț.

De asemenea, trei medicamente compensate - carbamazepinum, perindoprilum argininum+indapamidum și roxithromycinum vor fi prescrise și în alte doze, în funcție de necesitățile pacienților. Prescrierea dozelor variate permite ajustarea schemei de tratament în funcție de modul în care răspunde fiecare pacient la medicament”, anunță Ministerul Sănătății.


Pub