„E primul live pentru mine, din viața mea, prima dată când sunt la Vocea României, în semifinale și e o primă experiență, am vrut să o savurez, nu am vrut să am emoții, să mă stresez pe niciun plan. Am vrut doar să de la această experiență și atât”, a spus Denis, în podcast.
Întrebat dacă e așa cum și-o imagina din afară, înainte să înceapă, interpretul a spus: „Nu e chiar așa cum îmi imaginam, credeam că o să avem mai mult timp la dispoziție, ca să vorbim noi, antrenorii, după fiecare moment, dar spre deosebire de blinde-uri, unde poți vorbi cât vrei tu, pentru că le oferi producătorilor și regizorului mai mult material, de unde poate să taie, să creeze conținut interactiv și fain pentru public, aici ești foarte limitat în timp. Ai jumătate de minut să vorbești și dacă depășești limita de timp, ți se spune în cască: Denis, ne oprim, gata, gata, hai că intră peste noi publicitatea, Pavel sau cine mai e”.
„Nu mai există deja a doua șansă, e totul aici și acum.”
„După Vocea României mă recunosc pe stradă mult mai mulți oameni și eu nu m-am așteptat la acest lucru. Credeam că deja mă știe toată lumea. Râdem, glumim, dar a fost neașteptat pentru mine”, a mărturisit The Motans.
Interpretul spune că la astfel de emisiuni, trebuie să fii un exemplu pentru oamenii care te privesc, de la ecrane: „Până și acolo nu ești sută la sută tu, pentru că în viața reală te mai și enervezi, mai și înjuri uneori, ești om. La TV nu poți face aceste lucruri, pentru că trebuie să arăți cea mai bună latură a ta, trebuie să te strădui să o faci. Altfel nu are sens, trebuie să fii un exemplu pentru toți cei de acasă sau cel puțin să te strădui să fii”.
„Vocea României a fost în primul rând o provocare”
„Pentru mine Vocea României a fost în primul rând o provocare, pentru că de mai mult timp mă întreba lumea: Nu ai fi interesat să mergi într-un concurs sau într-un show de talente, ca jurat sau antrenor? Eu mereu eram între aceste ambele maluri, nu mă simțeam încă pregătit. Cochetam cu ideea asta de prin 2018-2019, dar stăteau mulți factori la mijloc. În primul rând nu eram pregătit. În al doilea rând, nu eram sigur că o să pot să vin cu un aport mare și pozitiv pentru toți concurenții care ar veni în echipa mea. Nu e productiv să te gândești în primul rând la tine. Egoismul acesta trebuie să fie mai elevat”, a subliniat Denis.
Cum a trecut de audițiile de la Vocea României și ce a urmat vedeți în interviul de mai jos.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!