79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
(video) Cazul camionului burdușit cu 1.000.000 de țigări, ascunse în tavanul remorcii: Organizatorul schemei, șoferul și soția acestuia, trimiși în judecată

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale anunță trimiterea în judecată a dosarului penal privind tentativa de contrabandă cu aproape 1.000.000 țigări ascunse-n tavanul semiremorcii unui Mercedes Actros, la ieșirea din Moldova spre România.

Foto: procuratura.md

Cazul a avut loc octombrie 2025, la traversarea hotarului, când șoferul ar fi declarat fals că transportul ar fi fost gol. Totuși, după verificarea fizică dar și cu razele X a semiremorcii, a fost descoperită cantitatea impresionantă de țigări ascunse în tavanul dublu al acesteia (tip „cortină”). Prin urmare, atât țigările, cât și mijlocul de transport folosit la tentativa de contrabandă estimat la peste 1.200.000 lei au fost reținute în vamă, în calitate de corp delict.

„La demersul PCCOCS, a fost dispusă aplicarea arestului preventiv atât în privința organizatorului schemei de contrabandă, cât și în privința șoferului autocamionului care ar fi confecționat tavanul dublu în semiremorcă pentru tăinuirea țigărilor. Interdicția de părăsire a țării a fost aplicată în privința soției șoferului, care ar fi contribuit „cu sfaturi și indicații”.

Șoferul autocamionului a încercat să treacă frontiera și cu patru zile înainte, dar nu a reușit. El a prezentat un certificat fals despre greutatea transportului, încercând să păcălească vameșii că ar fi transportat marfă, posibil țigări.

Acum, urmează să se pronunțe Judecătoria Chișinău cu privire la dosarul penal, timp în care cei trei beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii. Conform Codului penal, contrabanda comisă în aceste împrejurări se pedepsește cu închisoarea de la 4 la 10 ani”, notează PCCOCS.


Pub