„Cu profundă tristețe urmărim știrile din Turcia și Siria, unde au fost înregistrate numeroase victime umane și distrugeri de proporții, ca urmare a unui cutremur puternic.
Este o tragedie foarte mare pentru întreaga lume. În aceste momente dificile, adresăm sincere condoleanțe președinților celor două state Recep Tayyip Erdogan și Bashar al-Assad, rudelor celor decedați, popoarelor ambelor țări, le transmitem cuvinte de sprijin și le dorim însănătoșire grabnică tuturor victimelor”, a scris fostul președinte.
Președinția țării, Maia Sandu, a venit cu un mesaj de condoleanțe adresat autorităților Turciei și Siriei în urma cutremurului puternic produs în partea de sud a Turciei, în provincia Gaziantep, aflată în apropiere de graniţa cu Siria.
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova s-a autosesizat și a făcut demersuri pe lângă autoritățile locale cu privire la verificarea apartenenței la cetățenia țării noastre a victimelor cutremurului. Din verificările efectuate până la momentul actual, printre victime nu există cetățeni moldoveni răniți sau spitalizați în urma cutremurului.
Primarul capitalei, Ion Ceban, a venit cu un mesaj, în legătură cu cutremurul de astăzi dimineață din Turcia și Siria. „Suntem alături de poporul Turciei care trece printr-o durere imensă”, a menționat edilul.
Un cutremur cu magnitudinea 7,8 a lovit sudul Turciei, în apropiere de oraşul Gaziantep, a raportat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS) și a fost urmat de 42 de replici. Seismele s-au resimțit în toată zona de sud-est a Turciei, dar şi în Liban, Siria şi în Cipru. Aproape 200 de oameni au murit în Turcia și Siria, iar alte sute au fost răniți. Autoritățile se tem că bilanțul victimelor ar putea crește dramatic în orele următoare.
Vicepremierul Nicu Popescu a venit cu un mesaj pe Twitter, în care a transmis condoleanțe familiilor victimelor din Turcia și Siria, după ce s-a produs un cutremur dezastruos.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!