40 posturi Poliția de Frontieră recrutează 40 de ofițeri și subofițeri pentru Direcția Regională Vest 15–49 L/mp Cod galben de ploi: 15–49 litri pe m² pe arii extinse până mâine seara 127 drone Atac masiv pe Sankt Petersburg: 127 de drone ucrainene interceptate, terminal petrolier și centru de date în flăcări 2.500 €/lună Job la Polul Sud: 2.500 €/lună pentru 6 luni printre pinguini, la baza Port Lockroy din Antarctica
Kelemen Hunor închide definitiv ușa Guvernului Veștea: „România nu mai suportă o altă improvizație. O guvernare stabilă nu poate fi construită pe extremism”

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că formațiunea pe care o conduce nu va participa la negocierile pentru formarea guvernului condus de Adrian Veștea, considerând că acest lucru nu este în interesul comunității maghiare din Transilvania, scrie Libertatea.ro.

Foto: Profimedia

„Consiliul Federal Permanent a cântărit situația politică dezvoltată, condițiile de putere parlamentară și interesele comunității maghiare din Transilvania. În situația actuală nu au fost stabilite condițiile pentru ca RMDSZ să participe la negocierile de formare a guvernului lui Adrian Veștea sau să își asume un rol în guvernul pe care l-au conceput”, a explicat Kelemen Hunor pe Facebook. Liderul UDMR a subliniat că o majoritate parlamentară stabilă este esențială, însă, în opinia sa, sprijinul partidelor extremiste ar fi necesar pentru susținerea unui astfel de guvern. „Aceasta nu este o majoritate credibilă. Aceasta nu este o bază politică pură”, a adăugat liderul maghiar. Hunor consideră că „guvernanța stabilă nu poate fi construită pe extremiști, nemernici și voturi incerte”.

Potrivit acestuia, partidele fostei coaliții ar trebui să inițieze un dialog politic deschis pentru a găsi o soluție viabilă, fie prin formarea unui guvern majoritar, fie printr-un guvern minoritar susținut în condiții clare.

Planurile premierului desemnat Adrian Veștea de a construi o majoritate parlamentară stabilă primesc o nouă lovitură grea. Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) a anunțat oficial că nu va face parte dintr-un viitor Executiv condus de Adrian Veștea și le recomandă parlamentarilor săi să voteze împotriva învestirii noului Cabinet.

Premierul desemnat Adrian Veștea a început marți o rundă decisivă de negocieri la Vila Lac 1, în încercarea de a strânge voturile necesare pentru învestirea noului Executiv. Printre figurile politice surprinse la discuții se numără Anamaria Gavrilă, președinta Partidului Oamenilor Tineri (POT).


Pub