„Inspectorii de integritate au emis 14 acte de constatare a încălcării regimului juridic al conflictelor de interese în privința unui vicepreședinte de raion și 13 primari care, în calitate de președinte/membri ai Comisiilor de evaluare a pagubelor cauzate culturilor agricole, au participat la luarea deciziilor în privința gospodăriilor țărănești sau societăților comerciale în care dețin cote-părți sau aparțin persoanelor apropiate.
Sancțiunile aplicate subiecților controlului au fost stabilite în concordanță cu prevederile Legii nr. 132/2016 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate, în funcţie de gradul de vinovăţie, de natura abaterii, de numărul şi durata abaterilor, de comiterea unor abateri similare anterior, de prejudiciul adus interesului public şi de funcţia deţinută”, se menționează într-un comunicat al ANI.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!