35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
ONG de mediu, revoltate de atacul a 20 de braconieri înarmați asupra a patru inspectori: Acestea cer o anchetă pentru „tentativă de omor”

Mai multe organizații neguvernamentale de mediu se declară „revoltate față de pericolul la care au fost supuși patru angajați ai Inspectoratului de Protecție a Mediului, în noaptea de miercuri spre joi, 7-8 septembrie 2022, în comuna Ghidighici”, când au fost atacați de mai multe persoane înarmate.

Foto: poză-simbol

„Ne exprimăm revolta față de tratamentul inuman aplicat inspectorilor de mediu de către un grup de 20 braconieri înarmați, care au deposedat de camerele de luat vederi, au maltrat și agresat această echipă de inspectori aflată în exercițiul funcțiunii.

Suntem de părere că agresorii trebuiesc pedepsiți dur și trebuie anchetați sub acuzația de tentativă de omor, dar nu pe capătul de acuzare de „huliganism” propus de domnul Viorel Cernăuțeanu, șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP). Faptele comise cei 20 de indivizi împotriva a 4 funcționari ai statului nu are cum să se încadreze la categoria huliganism, ci la fapte deosebit de grave, сa rezistența față de reprezentanții legitimi ai autorităților, asociată cu amenințarea vieții, comisă de un grup de persoane.

Prin urmare, solicităm organelor de protecție să ancheteze cu multă seriozitate acest caz de o gravitate excepțională și să aplice răufăcătorilor pedepse pe care aceștia le merită. Rugăm instituțiile abilitate - Inspectoratului General al Poliției și Procuratura Generală - să trateze situația cu maximă responsabilitate și să nu demonstreze indulgență față de acest act de o brutalitate gravă.

Mai solicităm decizionarilor să respecte și să pună în aplicare prevederea privind echiparea corespunzătoare a inspectorilor de mediu care ies în raiduri, cu mijloace de apărare și de inspectare, în special pe timp de noapte. Amintim că inspectorii de mediu sunt primii cărora li se solicită o reacție atunci când se semnalează încălcări ale legislației de mediu, și sunt unicii funcționari care monitorizează constant în teren starea mediului înconjurător în pofida numeroaselor probleme pe care le întâmpină”, se arată în declarația semnată de mai multe organizații:

Consiliul Național al ONG-urilor de Mediu

Societatea Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii

Mișcarea Ecologistă din Moldova

Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic

AO „Caroma Nord"

Asociația Femeilor pentru Protecția Mediului și Dezvoltarea Durabilă

Asociația Internațională a Păstrătorilor Râului Eco-Tiras

Centrul Național de Mediu

AO „Media Grup Meridian”

AO „Societatea Ecologică Biotica”

AO „Parcurile Viitorului”

AO ADR „Habitat”

AO „Cutezătorul”

Patru inspectori de mediu au fost bătuți la miez de noaptea, pe 7 septembrie, în timpul unei operațiuni antibraconaj, de un grup de 20 de persoane înarmate. Unul dintre inspectori a ajuns la spital. Cazul este în vizorul Inspectoratului de Poliție Buiucani. 


Pub