22,6 lei/l Benzină A95 coboară mâine la 22,6 lei/l cu 17 bani, motorină la 19,15 lei/l; ANRE reduce prețurile la carburanți 200 m Cod galben de ceață pe întreg teritoriul cu vizibilitate redusă la maximum 200 m; atenție la volan recomandă meteorologii 22 Condamnare la 22 ani închisoare pentru Nicu Gherman în dosarul omorului lui Sergiu Oală din Bălți ucis în pădure Călinești 19,80 lei Euro la 19,80 lei, dolar 16,84 lei azi la BNM; leul moldovenesc se apreciază cu 3-4 bani față de ieri
Mandatul de Procuror General - de la „curaj” la „maxim angajament”. Ciubotaru: Epopeea de la PG sau cum Ion Munteanu și-a redactat scrisoarea de motivare

Fosta vicedirectoare a Centrului Național Anticorupție, avocata Cristina Ciubotaru, a comentat plecarea lui Ion Munteanu din funcția de procuror general, după ce acesta a fost numit recent judecător la Curtea Supremă de Justiție. „Ce contează cel mai mult, curajul sau loialitatea?”, a scris aceasta pe rețele.

Foto: colaj

„Mandatul de un an minus o săptămână a procurorului general: Act de curaj sau de maxim angajament? 

Deja ex-PG Ion Munteanu a exercitat interimatul funcției de PG din octombrie 2022 până în iunie 2024. În total 1 an și jumătate. 

Având în vedere frecvența și durata interimatelor, care astăzi au devenit mai degrabă regula decât excepția, putem presupune că numirea ulterioară în funcție a interimarilor face din perioada lor de interimat un fel de termen de încercare (de probă). Altfel nu ai cum pentru asemenea funcții să „testezi” demnitarul pe care îl numești pentru tocmai 7 ani.

La 1 iunie 2024, prin decretul Președintelui RM, Ion Munteanu a fost numit PG pentru un mandat de 7 ani. Totuși, deja la 23 mai 2025, adică exact cu o săptămână până la aniversarea primului său an de mandat de PG cu acte în regulă, la 23 mai 2025, prin decretului Președintelui RM, acesta a fost deja numit judecător la CSJ până la atingerea plafonului de vârstă.  

Concursul la numirea sa în funcție a fost desfășurat de 2 ori. Prima încercare de organizare a concursului pentru funcția de PG a proaspăt-pre-vettinguitului CSP, integru până în măduva oaselor, a eșuat din cauza suspiciunilor de corupție de fraudare a rezultatelor și s-a soldat cu minus un membru CSP, minus un candidat la PG și plus un proces penal pornit de PA. Dacă însă nu era anulat, Munteanu n-ar fi câștigat primul concurs. L-a câștigat pe al doilea. Presupunem că l-a câștigat pe bune și că ar fi trebuit să-l câștige și pe primul.

Pentru că acel concurs s-a desfășurat de două ori, candidații au depus actele, printre care și scrisori de motivare, tot de două ori. În mare parte aceleași. Însă, scrisoarea de motivare a candidatului Ion Munteanu din decembrie 2023 diferă de cea din mai 2024 printr-o sintagmă:

28 decembrie 2023

„Pentru mine, înaintatea candidaturii la funcția de Procuror General constituie un act de curaj, onoare și o provocare la care consider că voi răspunde cu succes.”

 3 mai 2025

„Pentru mine, înaintatea candidaturii la funcția de Procuror General constituie un act de maxim angajament, onoare și o provocare la care consider că voi răspunde cu succes.”

De ce la distanță de 4-5 luni viitorul PG a redactat în scrisoarea sa de motivare anume „curajul”? A fost „maximum”-ul angajamentului din cea de a doua scrisoare suficient? Și ce contează cel mai mult în procuratură: curajul sau loialitatea?”, a scris aceasta. 

 

 

Pe 27 mai, Ion Munteanu a depus, în ședința de la CSM, jurământul după ce a fost ales în funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție.

Procuratura Generală rămâne fără șef, după ce Ion Munteanu a fost numit judecător la Curtea Supremă de Justiție. Decizia a fost oficializată prin decretul președintei Maia Sandu, care intră în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial.

Decretul președintei a fost semnat pe 23 mai 2025.

Șeful Procuraturii Generale, Ion Munteanu, și Leonid Chirtoacă au câștigat concursul organizat de CSM pentru funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție. În competiție s-au înregistrat cinci candidați.

Procurorul General, Ion Munteanu, și-a depus candidatura pentru funcția de judecător CSJ în aprilie, alături de alți 4 doritori.

„Accept cu luciditate și responsabilitate provocarea pe care o presupune funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție, asumându-mi nu doar obligația de a soluționa cauze complexe, șide a contribui la consolidarea unei jurisprudențe unitare, coerente, conforme standardelor europene. Încredințat că prin efort susținut, onestitate și echilibru putem construi o justiție demnă de încrederea cetățenilor”, a scris Ion Munteanu în scrisoarea de motivare.


În aprilie 2024, Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat că a aprobat raportul Comisiei de evaluare externă al candidatului Ion Munteanu la funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție.

An terior, Procurorul General, Ion Munteanu, a mai anunțat că se vrea judecător la Curtea Supremă de Justiție (CSJ). „Este vorba despre o provocare personală”, a menționat Munteanu. Întrebat dacă renunță la Procuratură, acesta a răspuns că va vedea „cum va decurge totul”.

Comisia Vetting a trimis Consiliului Superior al Magistraturii rapoartele privind evaluarea a doi candidați la funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție. Este vorba despre Procurorul General interimar, Ion Munteanu și magistrata Stella Bleșceaga, de la, Judecătoria Chișinău.


Pub