18,58 lei/l Motorină 18,58 lei/l benzină 21,81 lei/l prețuri minime recente ANRE valabile weekend 1.000 lei Bătrân de 85 ani din Bălți înșelat cu peste 1 milion lei de 3 suspecți reținuți 72 ore 19,81 lei Euro la 19,81 lei curs BNM pentru weekend în scădere cu 3 bani dolar 16,80 lei -2 bani 20 m/s Rafale vânt până la 20 m/s cod galben 4 zile emis pentru întreg teritoriul țării
(video) Ziua Internațională a Tineretului va fi marcată la Costești: Detalii de la organizatori, despre zonele amenajate și interpreții care vor urca pe scenă

Ziua Internațională a Tineretului (ZIT), eveniment dedicat exclusiv tinerilor, va avea loc în acest an la data de 10 august în satul Costești, din raionul Ialoveni, localitate, care, de altfel, deține titulul de Capitală a Tineretului în 2019. Am reușit să aflăm detalii din culisele evenimentului chiar de la organizatori.

Foto: ArtDirector

Maria Bivol, președinta Asociației Obștești „Alternativa”, care face parte din echipa de organizare, ne-a spui, într-un interviu, că în cadrul ZIT 2019 vor fi amenajate mai multe zone în care tinerii se vor putea recrea și distra, dar și învăța lucruri noi.

De asemenea, în cadrul evenimentului vor evolua trupe de muzică cunoscute în R. Moldova dar și peste hotare.

„ZIT este o activitate care are loc în cadrul programului național „Costești - Capitala Tineretului 2019. ZIT este un spațiu de conexiune dintre tineri, unde vor putea beneficia de mai multe zone în mod gratuit.

Una dintre zone va fi cea a ONG-urilor. Aici, organizațiile neguvernamentale vor veni nu doar cu expoziții și distribuire de pliante, ci și cu workshop-uri, tehnici de pictat, olărit, roboței etc. De asemenea vor veni 20 de centre de tineret din toată R. Moldova care își vor prezenta activitatea și se vor conecta și cu alți tineri”, a declarat Maria Bivol.

O altă Zonă va fi cea dedicată camping-ului.

„ În Zona Camping, un specialist în orientare turistică va învăța tinerii cum sre instalează un cort, cum se face o mâncare la foc, cum se leagă o funie sau cum să supraviețuiești în pădure”, ne spune organizatoarea.

„Va fi și Zona sport, unde veți avea posibilitatea să jucați fotbal și volei, vor fi competiții arbitrate cu premii.

De asemenea vom Zona Gustoasă, unde o să găsiți mâncare preparată de gazda acestui eveniment și tinerii din localitate.

Zona cea mai interesantă, Zona Scenei va fi cireașa de pe tort. Vor cânta trupele Delta pe Obraz, Cosmosul din Buzunar, Lidia Isac&Band și Via Dacă.

După concert va fi un dj care va încinge atmosfera, iar după miezul nopții vom avea o proiecție de film din partea celor de la Cronograf Tur”, a conchis Maria Bivol.

Mai multe detalii despre eveniment găsiți pe pagina de Facebook.

Acest material a fost realizat în cadrul activității „Media Tur”, organizată în Proiectul „Încurajarea tinerilor să devină cetățeni activi”, implementat de IREX Europe și AO „Centrul Media pentru Tineri”, cu susținerea financiară a Uniunii Europene. Opiniile exprimate în acest material nu reflectă neapărat punctul de vedere al Uniunii Europene.


Pub