„În calitate de membru al Consiliului Superior al Procurorilor și autor al sesizării disciplinare privind acțiunile procurorului Igor Buliga, exprim public condamnarea fermă față de comportamentul acestuia, constatat oficial drept hărțuire sexuală de către Colegiul de Disciplină și Etică al CSP.
Potrivit deciziei Colegiului, procurorul Igor Buliga, în raport cu o studentă aflată în practică profesională la Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Rîșcani, a manifestat o atitudine nedemnă, comportamente verbale și fizice inadecvate, încălcând grav standardele de conduită profesională și principiile eticii procurorului. Colegiul a aplicat sancțiunea disciplinară de mustrare și a recomandat evaluarea extraordinară a performanțelor acestuia.
Consider că un asemenea comportament este inacceptabil și aduce grave prejudicii atât victimei, cât și imaginii Procuraturii. Este imperativ ca sistemul să nu tolereze nicio formă de abuz, intimidare sau hărțuire, mai ales atunci când victime sunt tineri aflați în proces de formare profesională.
Reafirm angajamentul meu pentru o procuratură curată, integră și credibilă. Nu putem crea un sistem de justiție echitabil fără sancționarea severă a comportamentelor care compromit demnitatea funcției publice.
Voi manifesta toleranță zero față de orice deviere de la normele etice și morale ale profesiei de procuror. Apelul meu este ca întreaga comunitate profesională să contribuie activ la consolidarea unui mediu sigur, bazat pe respect și integritate”, a comunicat Andrei Cebotari, membru al Consiliului Superior al Procurorilor.
Cazul ar fi avut loc în septembrie 2024, potrivit surselor ZdG. Procurorul i-ar fi făcut studentei apropouri indecente și chiar ar fi atins-o în unele zone ale corpului. Într-una dintre zile, acuzatorul de stat i-ar fi spus tinerei, care se afla în biroul acestuia, să încuie prima ușă. Ar fi urmat mai multe cuvinte de laudă în adresa tinerei, iar în final studenta l-a anunțat că merge la baie, expediind de acolo un mesaj către o persoană apropiată, prin care o anunța că îi este frică.
Sursele ZdG mai menționau că procurorul general de atunci, Ion Munteanu, a depus la Consiliul Superior al Procurorilor un demers pentru inițierea urmăririi penale în privința procurorului Igor Buliga.
Procurorul Igor Buliga nu a fost de găsit, deocamdată, pentru a oferi o reacție la sancțiunea pe care a primit-o.





Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!