„Un bărbat a decedat, iar o femeie a suferit o intoxicație cu dioxid de carbon, gaz emanat în procesul de fermentare a vinului. Incidentul a avut loc în după amiaza zilei de 11 octombrie 2026, pe teritoriul unei cooperative de garaje din orașul Cantemir. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 16:11. Potrivit informațiilor preliminare, bărbatul, în vârstă de 48 de ani și femeia, în vârstă de 73 de ani, efectuau lucrări de scurgere a vinului în beciul unui garaj. La un moment dat, vecinii au observat lipsa acestora și au alertat echipele specializate. La fața locului a intervenit o echipă de salvatori și pompieri, care a efectuat lucrări de evacuare din beci a corpului neînsuflețit al bărbatului. Femeia, care se afla în stare semiconștientă, a fost preluată de echipa Serviciului de Asistență Medicală Urgentă și transportată la spitalul raional pentru îngrijiri medicale. La moment persoana se află în stare stabilă, sub supravegherea medicilor. În urma cercetărilor efectuate la fața locului, specialiștii IGSU au stabilit preliminar că cele două persoane s-ar fi intoxicat cu dioxid de carbon, emanat în procesul de fermentare a vinului. Toate circumstanțele producerii incidentului urmează să fie stabilite de organele competente”, se arată într-un comunicat emis de IGSU. „În acest context, salvatorii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență îndeamnă cetățenii să manifeste prudență și să respecte următoarele recomandări pentru prevenirea intoxicațiilor cu dioxid de carbon în timpul fermentării vinului: Asigurați ventilarea corespunzătoare a încăperilor în care are loc procesul de fermentare a vinului înainte de a intra în acestea. Evitați amplasarea recipientelor cu must în spații închise și neaerisite. Informați o altă persoană înainte de a intra într-un beci sau într-o încăpere în care are loc fermentarea vinului. Verificați concentrația de oxigen din încăperea în care intrați prin aprinderea unei lumânări. Dacă flacăra se stinge, înseamnă că nivelul de oxigen este insuficient. Nu intrați fără echipament de protecție în încăperile în care există deja o victimă. De asemenea, salvatorii atrag atenția asupra simptomelor intoxicației cu dioxid de carbon, care pot fi dureri de cap, amețeli, somnolență, greață, vărsături și accelerarea pulsului. În cazurile grave, expunerea poate provoca convulsii, pierderea cunoștinței, comă și chiar deces. La apariția unor asemenea simptome persoanele sunt îndemnate să părăsească imediat încăperea și să apeleze Serviciul 112. Potrivit datelor statistice ale IGSU, de la începutul anului 2026, acesta este primul caz de intoxicație cu dioxid de carbon înregistrat pe teritoriul țării”, menționează salvatorii.
Tragedie la Cantemir, în timpul fermentării vinului: Un bărbat a murit, iar o femeie de 73 de ani, spitalizată, după ce s-au intoxicat în beci
Un bărbat de 48 de ani a murit, iar o femeie de 73 de ani a ajuns la spital după ce s-ar fi intoxicat cu dioxid de carbon, emanat în timpul fermentării vinului. Incidentul s-a produs pe 11 octombrie, în beciul unui garaj dintr-o cooperativă de garaje din orașul Cantemir, unde cei doi efectuau lucrări de scurgere a vinului.
Foto: Poză-simbol
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!