4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Junghietu, în ședință cu producătorii de energie regenerabilă, furnizori, ANRE: Examinăm toate posibilitățile ca să asigurăm consumatorilor curent fără întreruperi

„O parte din energia produsă în Moldova era exportată, în timp ce, pentru a acoperi consumul intern erau activate contracte de avarie și importată energie la prețuri mai mari. În condiții neordinare este nevoie de soluții neordinare, însă suntem deschiși să examinăm toate posibilitățile pentru a asigura furnizarea neîntreruptă a energiei electrice către consumatori”. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul unei ședințe de lucru cu producătorii de energie regenerabilă, furnizori, agregatori, operatori de sistem și ANRE.

Foto: Ministerul Energiei

„Ministerul Energiei a organizat astăzi o ședință de lucru cu producătorii de energie regenerabilă, furnizori, agregatori, operatori de sistem și Agenția Națională pentru Reglementări în Energetică asupra opțiunilor de valorificare optimă a energiei din surse regenerabile în orele de consum maxim.

Ministrul Dorin Junghietu a explicat participanților motivul pentru introducerea stării de alertă în domeniul energiei electrice și interzicerea exportului de energie în orele de vârf. 

„O parte din energia produsă în Moldova era exportată, în timp ce, pentru a acoperi consumul intern erau activate contracte de avarie și importată energie la prețuri mai mari. În condiții neordinare este nevoie de soluții neordinare, însă suntem deschiși să examinăm toate posibilitățile pentru a asigura furnizarea neîntreruptă a energiei electrice către consumatori, pe de o parte, dar și veniturile planificate ale operatorilor din piață, pe de altă parte”, a declarat Dorin Junghietu.

Din 4 martie curent a fost declarată stare de alertă în sectorul energiei electrice și a produselor petroliere, fiind introduse măsuri de prioritizare a consumului intern în orele de vârf pentru asigurarea consumatorilor din țară și protejarea stabilității sistemului electroenergetic”, se menționează în comunicatul remis de Ministerul Energiei. 

La 9 martie, primarul capitalei, Ion Ceban, a declarat că, prețul carburanților în Republica Moldova ar putea atinge pragul de 30 lei per litru în următoarele zile, în contextul războiului din Orientul Mijlociu. „Exact ca și în cazul gazelor naturale, moldovenii se pare că vor fi țapi ispășitori cel mai mult din statele de pe acest continent. Nimeni nu vorbește astăzi că benzina, motorina pot ajunge la 30 de lei. Cine are de suferit sunt tot oamenii, agricultorii și întreaga țară, pentru că în lanț se va scumpi totul”, a subliniat edilul.

De cealaltă parte, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, spune că evoluția prețurilor la carburanți, inclusiv la benzină, despre care se zvonește că ar putea ajunge la 30 de lei per litru, depinde în mare măsură de situația de pe piețele internaționale și de evoluțiile geopolitice.

Iar premierul Alexandru Munteanu susține că în Republica Moldova, prețurile la combustibili sunt cele mai mici din regiune, în acest moment. „Există informații că șoferi din țările vecine vin la noi să se alimenteze”, a declarat prim-ministrul în debutul ședinței Executivului.

Alexandru Munteanu s-a arătat deranjat de mesajele din spațiul public, care trag un semnal de alarmă cu privire la situația de pe piața carburanților din țară, în contextul războiului din Orientul Mijlociu. „Cei care fac apeluri sau TikTok-uri, inclusiv în fața Guvernului, ar fi bine să vină cu propuneri, decât să facă declarații în van, populiste”, a declarat premierul.

La 4 martie, Guvernul Republicii Moldova a aprobat instituirea stării de alertă în sectorul energetic pentru o perioadă de 60 de zile, în contextul evoluțiilor recente din Orientul Mijlociu și al potențialelor implicații pentru țara noastră.

În context, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a informat că a fost instituit un regim de control sporit asupra stocurilor de benzină și motorină, având în vedere conflictul din Orientul Mijlociu.

Mai devreme, ANRE a constat că evenimentele recente din zona Golfului Persic au generat un impact asupra cotațiilor internaționale ale petrolului și produselor petroliere, odată cu deschiderea burselor internaționale din data de 2 martie 2026.

Președinta Maia Sandu consideră că, creșterea prețurilor la resursele energetice, dar și mărfuri este inevitabilă, în contextul confictului armat din Orientul Mijlociu. „Dacă războiul continuă, atunci problema va deveni mai mare”, a precizat șefa statului

Israelul a lansat un atac „preventiv” împotriva Iranului, cu lovituri inclusiv în capitala Teheran, unde au apărut nori de fum în mai multe zone. La scurt timp, un oficial american a declarat pentru New York Times că sunt în desfășurare și lovituri ale SUA în Iran. 

Președintele american Donald Trump a spus, într-un clip distribuit pe conturile sale de pe rețelele de socializare, că Statele Unite au început „operațiuni de luptă majore” în Iran. „Industria lor de rachete va fi făcută una cu pământul și le vom anihila marina”, a declarat liderul SUA, transmițând și un mesaj către Gărzile Revoluționare Iraniene: „Ar trebui să vă predați, altfel veți muri cu siguranță”.


Pub