20,12 lei Leul moldovenesc câștigă teren față de euro și dolar, conform cotărilor BNM de astăzi 15 tone Mărar contaminat cu pesticid distrus de ANSA înainte să ajungă pe piață sau în magazine 5 Mașini avariate pe drum-capcană Condrița-Căpriana din cauza gropilor adânci de pe carosabil -7 °C Maxime anunțate de meteorologi astăzi în Moldova, cer înnorat fără precipitații majore
Ținutele Maiei Sandu „costă zeci de mii de euro?”. Președinția: E o minciună. 80% din garderoba acesteia e alcătuită din haine autohtone

Purtătorul de cuvânt al Președinției, Igor Zaharov, declară că de câteva zile circulă „un fake cât casa despre ținutele Maiei Sandu - cum că ar costa zeci de mii de euro”. „80% din garderoba Președintei Republicii Moldova este alcătuită din haine autohtone”, a scris acesta pe rețele.

Foto: Facebook

„Circulă de câteva zile un fake cât casa despre ținutele Președintei Maia Sandu – cum că ar costa zeci de mii de euro. Serios? Atât au putut inventa?

E o minciună penibilă, născută din lipsă de idei și, probabil, dintr-o disperare crescută după investigația The Insider Russia care a expus rețelele de propagandă ale Kremlinului. Maia Sandu este cunoscută pentru viața modestă și integritatea sa.

Mii de cetățeni au văzut cum călătorește alături de oameni, în aceleași condiții ca orice pasager, merge la aceleași magazine în care mergem noi toți. În aceeași ordine de idei, 4 din cele 5 ținute prezentate în colajul „brandurilor” sunt produse în Moldova. Da, 80% din garderoba Președintei Republicii Moldova este alcătuită din haine autohtone, create aici, acasă.

Revin la investigația celor de la The Insider. Kremlinul și cei care îi fac jocul în țara noastră nu mai știu ce să inventeze ca să o lovească pe Maia Sandu, să ne scoată de pe calea europeană și să bage vrajbă între oameni. Ăsta e scopul lor – dezbinarea. Dar noi nu cădem în plasă. În 2024 le-am dat un răspuns clar - și în 2025 o vom face din nou. Pentru că, spre deosebire de ei, noi credem în adevăr, nu în minciună”, a scris pe rețele Zaharov.


Pub