Partidul Republican „Inima Moldovei” către șeful IGP: De ce Poliţia se ocupă de persecutarea celor care critică guvernarea?

Partidul Republican „Inima Moldovei” a venit cu o serie de „recomandări” pentru șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu.

Foto: colaj

„Partidul Republican „Inima Moldovei” nu va tăcea! Dacă şeful Poliţiei şi-a permis să ne facă recomandări, noi, Partidul Republican „Inima Moldovei”, am avea la rândul nostru o serie de recomandări către Dlui.

Îi recomandăm să spună de ce până acum Poliţia nu a dat curs solicitării noastre şi nu a declarat public că interceptările pe care le-a făcut publice în ziua în care au fost percheziţionaţi colegii noştri şi în care se făcea trimitere la bani transferaţi prin intermediul unei bănci din Federaţia Rusă, nu au nimic în comun cu Partidul Republican „Inima Moldovei” şi nici cu membrii noştri.

De asemenea, îi recomandăm şefului Poliţiei să spună cum de s-a întâmplat că, după percheziţiile efectuate de Poliţie, colegii noştri au ajuns să fie acuzaţi, prin document oficial, de „discriminarea conducerii Republicii Moldova”. Acesta a fost scopul real al percheziţiilor? De ce Poliţia se ocupă de persecutarea celor care critică guvernarea?”, a declarat Diana Rosipanu, purtător de cuvânt al partidului.

Ea a spus că partidul îi mai recomandă şefului Poliţiei „să explice cum, după percheziţiile efectuate de Poliţie, colegii noştri au ajuns să fie puşi sub acuzare de finanţare a partidelor politice din surse interzise de lege, în proporţii deosebit de mari, când însuşi procurorul a recunoscut că nu cunoaşte nimic despre provenienţa banilor şi nici despre proporţii. Deci, e clar că avem de-a face cu o făcătură urâtă de tot. Iar când ni se recomandă nu ştiu ce să explicăm, este exact ca în bancul cu fata popii”.

„Multe recomandări am mai avea, dar, dacă măcar acestora trei li s-ar da curs, lucrurile ar deveni mult mai clare.

Şi încă ceva - noi nu ne victimizăm, pur şi simplu ne apărăm drepturile, pe care regimul de guvernare vrea să le calce în picioare cu orice preţ”, a menționat reprezentanta partidului.

Șeful IGP nu a venit cu un comentariu.


Pub