Apple a primit recent aprobarea autorităților americane pentru a lansa Apple Hearing Aid, o tehnologie care transformă AirPods Pro 2 într-un dispozitiv tip proteză auditivă. Utilizatorii cu vârsta de peste 18 ani vor putea face un test auditiv de cinci minute, utilizând căștile conectate la un iPhone sau MacBook, scrie Apple, pe site-ul oficial.
Căştile AirPods Pro 2, transformate în aparate auditive
Pe baza rezultatelor, sunetul va fi ajustat automat, în funcție de nevoile auditive individuale.
Funcția va permite căștilor AirPods Pro 2 să regleze volumul și tonul sunetelor, inclusiv al conversațiilor, astfel încât să răspundă cerințelor auditive specifice fiecărui om. Nu va fi nevoie de prescripție medicală pentru aceste căști.
Inovația face parte dintr-o tendință tot mai răspândită de integrare a tehnologiei auditive în dispozitivele de tip consumer, relatează Mediafax. Deși momentan este un produs exclusiv Apple, se speculează că și alți producători ar putea adopta curând această idee.
Apple plănuiește să facă această tehnologie disponibilă în aproximativ 100 de țări până la sfârșitul anului.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!