„Poliția documentează circumstanțele unui accident rutier produs pe traseul din localitatea Peresecina.
Oamenii legii au stabilit preliminar că o Toyota, condusă de o femeie cu vârsta de 38 de ani (a.n 1988) în condiții de ploaie și carosabil umed, într-o curbă, ar fi pierdut controlul asupra volanului și s-ar fi tamponat cu un Volkswagen T4.
Ulterior, în urma impactului, Toyota a fost proiectată într-un automobil de model Chevrolet. În urma accidentului, conducătoarea Toyota a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Cei trei conducători auto implicați în accident au fost testați alcoolscopic, rezultatele indicând că aceștia nu se aflau în stare de ebrietate. Alte circumstanțe ale producerii accidentului urmează a fi stabilite în cadrul documentării”, comunică, pentru UNIMEDIA, ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Orhei, Elena Băetrău.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!