„Domnul Litvinenco, într-o postare pe pagina sa de Facebook, a scris ce trebuie să facă Procuratura atunci când instanța de judecată a luat o decizie în privința Marinei Tauber. Sunt acțiuni inadmisibile pentru ministrul Justiției, deoarece el se implică direct în înfăptuirea justiției în acea postare, dă indicații directe Curții de Apel Chișinău, cum să procede”, a menționat avocatul Aureliu Colenco.
În cererea depusă
la Procuratură figurează și numele deputatului Dumitru Alaiba.
„Suntem siguri că justiția este capturată și se fac presiuni enorme ca Marina Tauber să fie cel puțin plasată în arest la domiciliu, dacă nu le-a reușit cu arestul în pușcărie, să-i închidă gura, să-i interzică să comunice, să facă apeluri etc. Rămâne să se expună Procuratura Generală, dar suntem deja obișnuiți cu faptul că la toate demersurile noastre, chiar și la cele argumentate, primim răspuns că am examinat. Lasă să fie măcar așa răspuns”, a mai adăugat avocatul.
Sergiu Litvinenco a criticat decizia instanței de judecată, prin care Marina Tauber a fost eliberată din arest la domiciliu și plasată sub control judiciar. „Pe lângă multiplele semne de întrebare, aceasta provoacă nemulțumiri pe deplin justificate în societate, dar și subminează și mai mult încrederea în justiție”, a scris acesta, pe Facebook. Ministrul „a presupus” că procurorii vor contesta hotărârea și speră că magistrații „vor ține cont de amalgamul de informații și probe care dovedesc în mod evident ilegalitățile”.

În replică, Marina Tauber i-a propus ministrului Justiției „să profite de poziția pe care încă o mai are și să-și pregătească, de pe acum, un loc în închisoare, pentru că șederea lui acolo va fi cu mult mai lungă decât a sa”.
La 19 octombrie, procurorii au anunțat că vor ataca cu recurs la Curtea de Apel Chișinău decizia magistraților prin care Marina Tauber a fost eliberată din arest la domiciliu și plasată sub control judiciar.
Astăzi, magistrații decid dacă Marina Tauber revine sau nu în arest, după ce a fost plasată sub control judiciar. În fața instanței s-au adunat mai multe persoane și membri ai Partidului Șor, care au scandat „Marina, suntem cu tine!”, „Vrem justiție corectă”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!