„În funcție de gravitatea cazului, victima trebuie să aleagă strategia de a ieși din acest calvar.
Sunt victime care sunt abuzate foarte grav, sunt controlate mereu, inclusiv prin telefon. În această situație, victimele trebuie să găsească un prieten, un cunoscut, de la care să facă rost de un telefon ca să sune poliția.
Vine poliția, îți ia telefonul, îți ia copiii și victima și sunt duși într-un loc unde nu știe nimeni, nici măcar avocatul, până se asigură că agresorul este izolat. Cel puțin asta se întâmplă în SUA.
În Moldova, dacă nu este această soluție, atunci victima trebuie să meargă la poliție sau direct în instanța de judecată pentru a solicita o ordonanță de protecție.
În SUA, în multe state se eliberează ordonanță de protecție imediat, fără ca să examineze cazul sau să vadă dacă există un abuz sau nu. „Noi mai bine protejăm o victimă, poate chiar dacă nu este, decât să greșim și această victimă să o pierdem”, își motivează decizia organele de drept din SUA. Între timp se investighează, se examinează cauza în instanță.
Noi tot avem asemenea cazuri, când ordonanța se examinează în termeni restrânși, agresorului i se pune o brățară, ca să fie urmărit să nu se apropie de victimă.
Problema este că aici ordonanța se eliberează pe 3 luni, iar peste trei luni victima trebuie să ceară prelungire. În State, ordonanța se eliberează pe 3 ani, iar cea mai scurtă perioadă este un an.
Mai departe, victima trebuie să meargă în instanță, pentru divorț, în funcție de situație, dacă sunt în căsătorie. La fel, ea are dreptul să ceară și prejudicii de la soț, fostul soț sau chiar concubin. Agresorul nu e neapărat să fie într-o relație de căsătorie. Foarte des, soți deja divorțați se confruntă cu situații de abuz, agresivitate și amenințare”, a declarat Violeta Gașițoi.
Despre cum funcționează legile de protecție a victimelor abuzului în Moldova și implicarea instituțiilor statului în protejarea lor, aflați din interviu:
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!