Impactul i-a fost fatal, iar echipajele medicale sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a o salva.
Victima se numea Angela Varavko, avea 53 de ani și era originară din Republica Moldova, iar tragedia s-a produs pe via Possamai din localitatea Pieve di Soligo, provincia Treviso din regiunea Veneto.
Femeia se pornise de puțin timp de acasă cu bicicleta sa albă, fără documente și fără telefon mobil la ea, cel mai probabil pentru o plimbare scurtă prin zona rezidențială liniștită din Solighetto.
După o scurtă porțiune în coborâre și o curbă, femeia moldoveancă a pierdut controlul ghidonului și a mers direct spre gardul unei locuințe.
Metalul ruginit al balustradei i-a străpuns plămânul drept, iar moartea a survenit pe loc. Singurul zgomot auzit ar fi fost cel al bicicletei căzute pe asfalt.
Trupul fără viață a fost observat de câțiva locuitori din zonă, care au alertat imediat serviciile de urgență. La sosire, personalul medical nu a putut decât să constate decesul.
Carabinierii au intervenit pentru cercetări și pentru stabilirea exactă a dinamicii accidentului. Din primele verificări reiese că, în momentul în care femeia circula pe drum, nu se afla nicio mașină care să o fi lovit sau atins.
Printre ipotezele luate în calcul se află și posibilitatea ca Angela să fi suferit un infarct brusc care ar fi făcut-o să piardă controlul bicicletei.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!