Vacanțele pe litoralul turcesc sunt tot mai populare în rândul românilor, însă vara aceasta vine cu o serie de incidente care le dau fiori celor aflați la mare. În stațiunile din sudul Turciei, aparițiile rechinilor în apropierea țărmului s-au înmulțit, stârnind panică printre turiști.
Clipe de panică pentru turiști
Ultimul incident a avut loc în stațiunea Bodrum, una dintre cele mai vizitate destinații de vacanță. Zeci de turiști au fost evacuați de urgență din apă, după ce salvamarii au observat mai mulți rechini de mari dimensiuni înotând la o distanță periculos de mică față de mal. Oamenii au fost avertizați să iasă imediat din mare, iar zona a fost temporar interzisă scăldatului.
Imagini surprinse de pe mal arată clar silueta unui prădător marin de mari dimensiuni care se deplasează în apropierea zonei. Specia exactă a rechinilor nu a fost comunicată de autoritățile turce, dar s-a transmis un mesaj de precauție pentru toți turiștii aflați în zonă.
După câteva ore în care apele au fost monitorizate atent, turiștii au primit permisiunea de a reveni în mare. Cu toate acestea, neliniștea persistă, mai ales în rândul familiilor cu copii.
Este al doilea incident de acest gen înregistrat în această vară pe litoralul turcesc. O situație similară s-a produs în stațiunea Alanya, unde turiștii au fost, de asemenea, scoși din apă din cauza apariției unui rechin în apropierea plajei.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!