„Cei care nu se vor lasă de năravurile vechi, cu regret, vor trebui să aibă parte și de așa evenimente”, a mai scris Nemerenco.

Doi șefi de secție din cadrul Spitalului raional Ialoveni au fost documentați de CNA și procurorii anticorupție într-o cauză penală de corupere pasivă, în care aceștia sunt bănuiți de perceperea mijloacelor financiare ilicite în zeci de cazuri, au anunțat reprezentanții CNA. Aceștia luau de la pacienți sume de bani de până la 3600 lei mită, pentru urgentarea investigațiilor medicale, inclusiv în afara programărilor.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!