22,64 lei/l ANRE anunță scumpiri de mâine la benzină; motorina urcă și ea 870 CI românești reținute la frontieră; cazuri de domicilii fictive 500 Mită medie pretinsă de funcționari SFS; percheziții CNA în desfășurare 19,8433 lei/€ Leul se întărește ușor; cursul BNM pentru moneda unică de azi
Țara pe care „teroriștii vor să o atragă” în războiul din Israel: Declarația armatei israeliene

Armata israeliană a acuzat duminică Hezbollahul libanez că încearcă să obţină o escaladare militară în zona de frontieră cu riscul de a atrage Libanul în război, după noi schimburi de focuri între Israel şi gruparea şiită, transmite Agerpres, cu referire la AFP.

Foto: aa.com.tr

„Hezbollah atacă şi atrage Libanul într-un război de pe urma căruia nu va avea nimic de câştigat, dar în care riscă să piardă foarte mult”, a avertizat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Jonathan Conricus, în timpul unei intervenţii pe reţeaua de socializare X (fostă Twitter).

Tensiunile au crescut sâmbătă, după ciocnirile în timpul cărora patru luptători Hezbollah au fost ucişi, potrivit mişcării islamiste libaneze, susţinută de Iran.

Jihadul Islamic, un grup armat palestinian, a anunţat moartea unuia dintre luptătorii săi.

De partea israeliană, armata a informat că trei dintre militari au fost răniţi, unul grav.

Doi lucrători agricoli thailandezi au fost, de asemenea, răniţi.

„Este statul libanez într-adevăr gata să pună în pericol ceea ce mai rămâne din prosperitatea şi suveranitatea libaneză în beneficiul teroriştilor din Gaza, Statul Islamic din Gaza?”, a întrebat Jonathan Conricus. „Aceasta este o întrebare pe care autorităţile libaneze trebuie să şi-o pună şi la care trebuie să răspundă”, a adăugat el.

Hezbollahul libanez este aliat cu Hamasul palestinian, care a lansat un atac sângeros împotriva Israelului, dinspre Gaza, la 7 octombrie, ucigând peste 1.400 de persoane, majoritatea civili, care au fost împuşcaţi, arşi de vii sau mutilaţi în prima zi a atacului lansat dinspre Fâşia Gaza, de gruparea militantă palestiniană, potrivit autorităţilor israeliene.

În Fâşia Gaza, cel puţin 4.385 de palestinieni, majoritatea civili, au fost ucişi în bombardamentele necontenite, efectuate ca represalii de către armata israeliană, potrivit Ministerului Sănătăţii local.


Pub