79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Donald Trump a sesizat Curtea Supremă ca să scape de condamnarea în dosarul Stormy Daniels: Când va fi dată sentința

Donald Trump a cerut Curții Supreme să oprească condamnarea sa în dosarul penal din New York. Pronunţarea sentinţei este prevăzută pentru mâine, cu 10 zile înaintea începerii mandatului de preşedinte. Avocaţii republicanului au invocat imunitatea prezidenţială şi spun că este nevoie de împiedicarea imediată a unei injustiţii grave. Trump a fost acuzat de falsificarea unor acte contabile pentru a masca o plată pe care i-ar fi oferit-o lui Stormy Daniels, scrie observatornews.ro.

Foto: Profimedia

Donald Trump, care a fost condamnat pentru ascunderea în documentele contabile, în campania din 2016, a unor plăţi efectuate către o vedetă porno, a recurs la Curtea Supremă, acolo unde există o majoritate conservatoare, în încercarea de a evita primirea sentinţei, care ar urma să fie pronunţată vineri, cu zece zile înainte de învestirea sa, relatează AFP.

Într-un document datat marţi, avocaţii celui care va deveni la 20 ianuarie cel de-al 47-lea preşedinte al Statelor Unite solicită „o suspendare de urgenţă pentru a împiedica continuarea procedurilor penale la un tribunal din statul New York, inclusiv o audiere de condamnare programată vineri, 10 ianuarie, la ora 9:30 a.m.”.

Curtea Supremă „trebuie să suspende imediat procedurile judiciare (penale) de la New York pentru a preveni o nedreptate gravă şi un atac la adresa instituţiei prezidenţiale şi a funcţionării guvernului federal”, insistă avocaţii, care invocă constant „imunitatea prezidenţială” a clientului lor.

Luni, tabăra Trump a fost refuzată de judecătorul de caz de la tribunalul din Manhattan care a prezidat procesul şi apoi de o curte de apel căreia îi ceruse să îngheţe procedurile şi să amâne audierea de vineri.

La 30 mai, după un proces de şase săptămâni, în plină campanie electorală şi într-o atmosferă electrizantă, Donald Trump a devenit primul fost preşedinte al SUA (2017-2021) condamnat pentru infracţiuni penale. Doisprezece juraţi l-au găsit vinovat pentru 34 de infracţiuni de fals contabil pentru a ascunde de alegători plata a 130.000 de dolari către starul porno Stormy Daniels. El a plătit-o pentru a evita un scandal sexual chiar la sfârşitul primei sale campanii, în 2016, care s-a încheiat cu o victorie împotriva lui Hillary Clinton.

Donald Trump, care a negat orice relaţie sexuală cu actriţa, a denunţat întotdeauna un proces politic instrumentat de o justiţie aflată în mâinile adversarilor săi. 


Pub