Președintele moldovean a fost surprins de fotografi la începutul paradei militare din Piața Roșie, dar și în timp ce îl urma pe șeful statului rus, Vladimir Putin, pentru a da mâna cu veteranii de război.
Igor Dodon, alături de Vladimir Putin la Moscova / Sursa:Facebook/ Igor Dodon„Am avut onoarea să fiu prezent la parada militară, care a avut loc astăzi, pe Piața Roșie din Moscova, cu prilejul aniversării a 75-a a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei. Împreună cu președinții Federației Ruse, Republicii Belarus, Kazahstanului, Serbiei, Tadjikistanului și Uzbekistanului, am salutat militarii din diferite țări care au participat la paradă, mărșăluind pe Piața Roșie marcând, astfel, victoria comună a țărilor din fosta Uniune Sovietică și din Europa asupra fascismului”, a menționat Igor Dodon.
Șeful statului spune că a fost copleșit de emoții: „Am simțit un sentiment deosebit de mândrie pentru faptul că printre aceștia erau și 75 de militari din Garda de Onoare ai Armatei Naționale a Republicii Moldova. Țin să menționez că bunicii ai 23 dintre militarii moldoveni prezenți la paradă au luptat în Marele Război pentru Apărarea Patriei. Consider că participarea lor la evenimentul de astăzi subliniază conexiunea directă dintre generații și ne amintește despre importanța păstrării memoriei despre faptele eroice ale strămoșilor noștri”.
Igor Dodon, la parada militară de la Moscova / Sursa:Facebook/Igor Dodon
Igor Dodon, la parada de la Moscova / Sursa:Facebook/Igor Dodon
Igor Dodon, la parada de la Moscova / Sursa:Facebook/ Igor DodonTot astăzi, alături de președintele rus, Vladimir Putin, și alți lideri străini, Igor Dodon a depus flori la mormântul Ostașului Necunoscut din Grădina Alexandrovski: „Ne-am exprimat recunoștința față de memoria tuturor ostașilor care nu s-au mai întors de pe câmpul de luptă. Faptele lor eroice, curajul și vitejia inegalabilă vor rămâne mereu în inimile noastre”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!