DIICOT a deschis un dosar penal în cazul amenințărilor de la școlile din București: Un adolescent de 17 ani, audiat pentru terorism

DIICOT a confirmat că a deschis un dosar penal după ce mai multe școli și spitale din România au primit mesaje de amenințare prin e-mail, inclusiv în cursul zilei de miercuri, 24 septembrie, scrie presa română.

Foto: adevărul.ro

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat miercuri, 24 septembrie, deschiderea unui dosar penal după ce mai multe instituții de învățământ și unități medicale au primit mesaje de amenințare pe adresele oficiale de e-mail.

„Având în vedere mesajele cu caracter de amenințare transmise pe adresele oficiale de corespondență electronică ale mai multor unități spitalicești și de învățământ, la nivelul DIICOT - Structura Centrală a fost înregistrat un dosar penal, în care se efectuează cercetări in rem, cu privire la comiterea infracțiunii prevăzute de art.32 alin. 4, rap. la art.32 alin.1 lit. a din Legea 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului”, se arată într-un comunicat al instituției transmis Agerpres.

Anchetă comună cu Poliția și SRI

Cercetările sunt desfășurate de DIICOT împreună cu polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul IGPR. Aşa cum „Adevărul” a scris deja, principalul suspect este un elev de 17 ani, nimeni altul decât cel anchetat de FBI pentru acuzaţii similare.

Vă reamintim că primele alerte au apărut duminică, atunci când mai multe școli și spitale au raportat primirea unor e-mailuri cu caracter de amenințare. Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a precizat că, în urma verificărilor preliminare realizate în colaborare cu Serviciul Român de Informații (SRI), nu s-au găsit indicii că amenințările ar fi reale.

Un nou val de mesaje alarmante

Situația s-a repetat miercuri dimineață, când mai multe unități școlare din București și din alte județe au primit noi e-mailuri de amenințare.

„Mesajul a fost trimis de pe aceeași adresă de mail de pe care au fost trimise și mesajele anterioare. Atât ieri, cât și astăzi, Poliția Română a fost sesizată de către mai multe unități școlare, din Capitală și mai multe județe, cu privire la faptul că unele instituții de învățământ au primit mesaje de amenințare, mesaje la care, ca element de noutate, au fost atașate și ceva fotografii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Georgian Drăgan, într-o intervenție la Digi 24.

Deși indiciile sugerează că amenințările nu sunt reale, ancheta continuă.

„În urma verificărilor efectuate împreună cu SRI, au reieșit indicii că mesajul este fals, dar autoritățile continuă verificările în acest caz, iar anchetatorii au deja câteva piste în lucru”, au mai precizat autorităţile.

Poliția confirmă că toate mesajele au fost expediate de pe aceeași adresă, ceea ce îi face pe anchetatori să creadă că responsabil ar fi o singură persoană.

Alertă în București. Un e-mail de amenințare a fost trimis la mai multe unități de învățământ și instituții medicale. Mesajul, redactat într-un limbaj violent, includea afirmații precum „Voi intra în şcoală cu două pistoale Beretta” și „Voi provoca un adevărat masacru”.


Pub