4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Scandal uriaș în Spania: FC Barcelona e investigată pentru spălare de bani

FC Barcelona a ajuns în centrul unui nou scandal de proporții, după ce o plângere oficială a fost depusă la Parchetul Spaniol Anticorupție în legătură cu un contract de sponsorizare semnat cu guvernul Republicii Democrate Congo, scrie digisport.ro.

Foto: Profimedia

Clubul catalan este vizat într-o anchetă care are în prim-plan suspiciuni de spălare de bani, abuz în serviciu și deturnare de fonduri publice, într-un dosar care provoacă deja reacții puternice atât în Spania, cât și în Africa.

Plângerea a fost depusă pe 5 mai și vizează atât conducerea Barcelonei, cât și pe ministrul sportului din Republica Democrată Congo, Didier Budimbu.

Totul a pornit de la acordul de sponsorizare semnat în sezonul 2024 - 2025 între clubul catalan și Ministerul Turismului din RD Congo.

În urma înțelegerii, sloganul „Visit Kongo Central” a apărut pe tricourile de antrenament ale Barcelonei.

Potrivit informațiilor apărute în presa spaniolă, contractul se întinde pe patru sezoane, până în iunie 2029, și ar aduce clubului „Blaugrana” între 40 și 44 de milioane de euro.

Problema este că parametrii financiari ai acordului nu au fost făcuți publici, iar reclamanții susțin că fondurile folosite pentru această sponsorizare provin din bani publici care ar fi trebuit direcționați către domenii precum sănătatea sau educația.

În acest moment, Parchetul Spaniol Anticorupție analizează dacă există suficiente dovezi pentru deschiderea oficială a unei anchete penale.

Documentul depus împotriva Barcelonei susține că înțelegerea încalcă legislația penală spaniolă și ridică suspiciuni serioase privind proveniența banilor și modul în care au fost gestionați.

De asemenea, cazul Barcelonei este coordonat cu o altă investigație deschisă în Monaco, după ce și AS Monaco a semnat un acord de sponsorizare cu RD Congo. În acel dosar, procedurile judiciare au început deja încă din 6 martie.

Ministrul Didier Budimbu a apărat public operațiunea și susține că sponsorizarea reprezintă o investiție strategică pentru promovarea turismului în Republica Democrată Congo.

Totuși, opoziția din țara africană a criticat dur acordul și l-a considerat o risipă uriașă de bani publici.

În timp ce ancheta este analizată de procurorii spanioli, Barcelona se confruntă cu un nou episod delicat la nivel de imagine, într-o perioadă în care clubul încearcă să își stabilizeze situația financiară și administrativă după mai mulți ani complicați.


Pub