Instalația masivă care folosește zăpadă artificială și mașini de răcire este modelată ca un ghețar și este deschisă complet clienților. Investițiile în acest domeniu au fost derulate pe fondul micșorării pârtiilor naturale din nordul Chinei, pe fondul schimbărilor climatice. Anul acesta, în China a fost înregistrată cea mai caldă lună august din ultimii 63 de ani, cu o temperatură medie de 22,6 grade, a anunțat serviciul meteorologic național.
Certificată ca cea mai mare unitate de schi pe zăpadă reală din lume, stațiunea a fost deschisă oficial pe 6 septembrie în zona Lin-gang din Shanghai, informează China Daily. Aceasta cuprinde și un parc acvatic, restaurante, magazine și hoteluri. În interior, un telescaun, o telecabină și un mini-tren transportă vizitatorii către cele patru pârtii ale complexului.
Megaproiectul își dorește să satisfacă dragostea tot mai mare a Chinei pentru sporturile de iarnă. Deși în momentul deschiderii temperatura era de 30 de grade Celsius, în interiorul complexului aceasta era cu mult sub zero grade. În formă de gheţar şi cu o suprafaţă de 90.000 de metri pătraţi, L*SNOW Indoor Skiing Theme Resort nu poate trece neobservată.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!