Cei doi ar fi abordat problema gazelor naturale și vizitele acestora, separate, în Federația Rusă, în cadrul cărora au discutat referitor la această chestiune.

Comisia pentru Situații Excepționale a decis să declare stare de alertă în sectorul energetic, pentru a evita o eventuală criză.
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a declarat că nu a reușit să aibă o întrevedere cu președintele Consiliului de Administrație al Gazprom, Alexei Miller, în cadrul vizitei sale în Federația Rusă „din motive obiective”.
Liderul PSRM, Igor Dodon, declară că în cadrul vizitei sale la Moscova l-a rugat pe Dmitri Kozak, șeful-adjunct al administrației președinției Federației Ruse, să prelungească livrarea gazelor la contractul vechi.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!