Primele trei cazuri au fost documentate de funcționarii postului vamal Aeroport Internațional Chişinău, urmare a controlului de specialitate al bagajelor pasagerilor de la ruta Istanbul - Chișinău.
Astfel, în bagajul unui pasager au fost depistate cinci lingouri de argint, a câte 100 de grame fiecare, nedeclarate autorității vamale. Documentat pe caz este un nerezident, în vârstă de 41 de ani.
Alți doi pasageri, cetățeni străini cu vârstele de 31 și 38 de ani, aveau în bagaj 90 pachete de țigări și, respectiv, un ceas de brand, bunuri pe care au încercat să le introducă în țară fără a le declara autorității vamale.
Al patrulea caz a fost documentat la ruta Viena – Chișinău. Chiar dacă a ales culoarul verde de control – „nimic de declarat”, în valiza unui pasager au fost depistate laptopuri, echipamente foto și video, precum și accesorii pentru acestea, nedeclarate autorității vamale. Bunurile aparțineau unui cetățean străin, în vârstă de 37 de ani.
Bunurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoanele riscă să fie sancționate contravențional, se arată în comunicatul de presă al Serviciului Vamal.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!