750.000 IDNP-uri 750.000 de IDNP-uri vizate în atacul cibernetic masiv asupra serviciilor publice 50 mil. lei Cel mai bogat consilier din CMC declară o avere de 50 de milioane de lei 36,16 lei/l Motorină 36,16 lei/l — prețurile ANRE valabile weekend 52.000 lei Ministrul Victoria Belous primește 52.000 lei brut lunar, 42.000 net
90% dintre activele furate în cel mai mare jaf de crypto din istorie au fost reconstituite: Problema restului de 10%

Circa 90% dintre activele în criptomonede furate în urma unui atac informatic asupra Binance au fost reconstituite, conform anunțului făcut sâmbătă de companie, potrivit hotnews.ro.

Foto: Dreamstime.com

Binance, cea mai mare platformă de tranzacționare de criptomonede din lume, a fost ținta unui atac cibernetic în cadrul căruia au fost furate criptomonede cu o valoare estimată la peste 6,3 miliarde de dolari.

Depunerile și retragerile au fost suspendate pentru clienți, iar compania a insistat că fondurile utilizatorilor sunt în siguranță și că toate pierderile cauzate de atac vor fi acoperite.

Într-un comunicat de sâmbătă, citat de Sky News, Binance a declarat că „90% dintre activele furate au fost reconstituite” și că restul de 10% constă în tokenuri care ar putea fi achiziționate mai greu „în cantitățile necesare”, deoarece sunt mai puțin lichide.

Binance susține că va „absorbi impactul financiar” al fondurilor furate și că nu îl va transfera asupra utilizatorilor săi.

Binance spune că e în grafic pentru redeschiderea retragerilor duminică

Compania a precizat că depune eforturi pentru ca serviciile de retragere să fie reluate pentru utilizatori în acest weekend.

„Rămânem pe drumul cel bun pentru a redeschide retragerile în intervalul de timp anunțat anterior (duminică, 1 noiembrie 2026) și vom oferi noi informații imediat ce detaliile vor fi confirmate”, se mai arată în comunicat.

Pentru acoperirea pierderilor, compania folosește inclusiv Secure Asset Fund for Users (SAFU), un fond creat de companie în 2018 pentru a proteja activele utilizatorilor în „cazuri extreme”, inclusiv în caz de breșe de securitate sau de incidente la nivelul platformei, a precizat Binance.

Jaful Binance este înregistrat ca fiind cel mai mare jaf din istoria criptomonedelor, cu un impact estimat la 6,3 miliarde de dolari. HotNews a scris despre incidentele similare din trecut, cum a fost cel din februarie 2025, când monede digitale în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de dolari au fost furate de pe platforma Bybit.


Pub