Motivul aplicării sancțiunii disciplinare a fost limbajul pe care apărătorul l-a folosit și în comunicarea cu alte instituții. Mai mulți procurori, un judecător și un secretar de stat s-au plâns la Comisia de etică pe faptul că avocatul utilizează un limbaj incorect în apelurile sau sesizările depuse.
Astfel, în textul unei cereri de apel, apărătorul a folosit expresii ca: „carabolul dispozitivului…, aberație, tâmpenii, judecătorii trebuie să fie condamnați la 90 de ani de închisoare, poate vor prinde la minte…, obrăznicie totală din parte judecătorilor, fabula învinuirii ticluită și inventată de procuror, a depășit măsura procurorul, mafia de la Taraclia a hotărât să răzbune, Fișca momentului...etc”.
De asemenea, un judecător a depus la Comisie o plângere în care a reclamat că avocatul, într-o cerere de recuzare a unui magistrat a folosit un limbaj incorect: „Să vă ia dracu pe toți cu justiția voastră” și alte exprimări ofensatoare, inclusiv în adresa directă a judecătorului care examina cauza.
Limbajul avocatului a fost reclamat și de un secretar de stat. Acesta a declarat că într-o cauză cu participarea unui minister, apărătorul a atacat instituția prin mai multe cereri în care s-a exprimat cu cuvinte defăimătoare la adresa angajaților ministerului.
Și fostul procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a depus plângere la Comisia de etică în privința avocatului, menționând că acesta folosește un limbaj vulgar și injurios: „Procurorul Adriana Bețișor este un procuror din gașca lui Vladimir Plahotniuc, nu este procuror imparțial și independent și este un cacacios care slujește și mai departe regimului lui Vladimir Plahotniuc...”, „Să vă ia dracu pe toți cu procurorii voștri corupți și incompetenți, nu putem scăpa de voi ca râie”, „necărturar și incompetent”, „parazitați pe spinarea poporului”, „Să vă ia dracu pe toți”, „nu cunoaște cele mai elementare norme de procedură penală, nu este clar cine l-a angajat ca procuror în Procuratura Anticorupție...”.
În Nota informativă depusă ca răspuns la plângerile împotriva sa, avocatul a invocat că este obligat să respecte doar voința poporului și că dreptul la opinie și critică nu au fost abrogate: „Eu, ca jurist, ca avocat, sunt obligat să respect în totul voința suveranul puterii în stat – măria sa poporul Republicii Moldova”.
„Au făcut de râs Republica Moldova în toată Europa cu justiția lor”, ”Bodaproste și lehamite de justiția lor”, ”să ia dracu pe toți cu justiția voastră”, a declarat avocatul.
Membrii Comisiei au decis că avocatul a comis abateri disciplinare și i-au aplicat drept sancțiune mustrarea în temeiul art. 57, alin. (2) din Statutul profesiei de avocat: „Avocatul este obligat să respecte solemnitatea ședințelor de judecată, să pledeze cu demnitate. Avocatului îi este interzis să folosească expresii care ar putea leza instanța și participanții la proces, atât în ședința de judecată, cât și in afara acesteia”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!