Totodată, inspectorii de integritate au constatat patru conflicte de interese, care au fost admise în funcția de publică de către un șef de Direcție din cadrul Consiliului Municipal Chișinău, un primar și un fost primar din raionul Cimișlia și un director de grădiniță din raionul Soroca.
De asemenea, o amendă de 3000 de lei a fost aplicată în privința unui consilier local din Copceac UTA Găgăuzia, pentru nedepunerea declarației de avere și interese personale.
Alte șase cauze contravenționale au fost pornite pentru nedepunerea și depunerea tradivă a declarațiilor de avere și interese personale. Astfel, un director de întreprindere municipală din UTA Găgăuzia, un primar din raionul Telenești, trei funcționari publici cu statut special din cadrul IP Fălești și un director de bibliotecă din suburbia Chișinăului sunt cercetați de inspectorii de integritate, pentru încălcarea regulilor de depunere a declarațiilor și s-ar putea alege cu câte o amendă în acest sens.
Totodată, opt conflicte de interese au fost soluționate de inspectorii de Integritate.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!