22,04 lei/l Benzină urcă la 22,04 lei/l și motorină la 18,77 lei/l în 7-9 ianuarie de Crăciun pe stil vechi 19,74 lei/€ Euro 19,74 lei, dolar 16,90 lei în scădere, leul moldovenesc se întărește conform BNM azi 47.000 lei Director Energocom Buzatu: salariu lunar 47.000 lei conform HG 743 pentru intreprinderi de stat 30.000 Moldovean înscenat furt mașină în Iași pentru asigurare; dat de gol de cheie după 230 km extra
Donald Trump avertizează: SUA şi-ar putea menţine controlul asupra Venezuelei pe durata mai multor ani

Statele Unite ale Americii şi-ar putea menţine controlul asupra Venezuelei pe durata mai multor ani, a afirmat preşedintele american Donald Trump într-un interviu publicat joi de New York Times, potrivit AFP şi Reuters, citate de protv.ro.

Foto: Profimedia

„Doar timpul va spune" cât de mult Washingtonul îşi va menţine tutela asupra Caracasului, a apreciat preşedintele american. Întrebat dacă situaţia va dura trei, şase luni, un an sau mai mult, Donald Trump a răspuns: "Aş spune mult mai mult timp".

„Vom reconstrui ţara într-un mod foarte profitabil", a continuat preşedintele american. „Vom utiliza petrolul şi vom lua petrol. Vom reduce preţurile petrolului şi vom da bani Venezuelei, de care aceasta are nevoie disperată", a detaliat el.

Afirmaţiile lui Donald Trump intervin la câteva ore după ce responsabili ai administraţiei sale au declarat că SUA planifică să preia controlul efectiv asupra vânzărilor de petrol venezuelean pentru o durată nedeterminată", a precizat ziarul.

SUA au de gând să "dicteze" până la noi ordine deciziile autorităţilor din Venezuela şi vor menţine în special controlul asupra comercializării petrolului venezuelean pentru o perioadă "nedeterminată", a anunţat miercuri administraţia Trump.



Pub