20,1059 lei/EUR Euro la 20,1059 lei (+3 bani), dolar la 17,9822 lei (+7 bani) — leul slăbește față de ambele 1,1 mln € Prejudiciu de 1,1 milioane euro în dosarul de fraudă; București decide dacă rămâne în arest preventiv 30 de zile 12 °C Maximă de 12 grade la Chișinău cu ploi slabe aproape continue; miercuri se încălzește la 15 grade 13 morți 13 morți și 300+ răniți în atacul Houthi pe aeroportul din Riad; 3 rachete balistice interceptate
Surpriză de proporții: Un antrenor legendar și-a dat acordul și revine în fotbal

AS Roma a rămas fără antrenor, după ce l-a dat afară pe Ivan Juric de 49 de ani, scrie digisport.ro.

Foto: foto-simbol

Proiectul care îl avea pe croat la cârmă a eșuat cumplit, iar acesta a fost demis după doar 12 meciuri. Americanii de la Friedkin, care dețin clubul, au început deja negocierile cu un nou antrenor.

Potrivit presei italiene, americanii s-au mișcat rapid și au ajuns la un acord cu Claudio Ranieri, care se retrăsese primăvara aceasta, la un an după ce a readus-o pe Cagliari în Serie A.

Legendarul antrenor a revenit din retragere deoarece AS Roma este clubul său de suflet. La capitolini și-a făcut junioratul, a debutat în fotbalul mare, și de asemenea i-a antrenat în două rânduri (2009-2011 și 2019).

Cei de la Friedkin vor să facă anunțul oficial astăzi (n.r. 13 noiembrie) și au programat o întâlnire cu Ranieri la Londra, acolo unde tehnicianul este așteptat să semneze contractul.

AS Roma este pe locul 12 în campionatul Italiei, cu doar 13 puncte în 12 meciuri.

Ranieri este arhitectul uneia dintre cele mai frumoase povești din istoria fotbalului. În 2016 a reușit să câștige Premier League cu Leicester, echipă care, înainte de startul sezonului, avea cota 5.000 la titlu.

Tehnicianul și-a început cariera în 1986, la Vigor Lamezia. De-a lungul anilor, a trecut pe la Cagliari, Napoli, Fiorentina, Valencia, Atletico, Chelsea, Parma, Juventus, AS Roma, Inter, AS Monaco, Grecia, Leicester, Nantes, Sampdoria și Watford.

În afară de titlul cu Leicester, Ranieri mai are în cabinetul personal următoarele trofee:

  • titul în liga a doua italiană (Fiorentina, 1994);
  • titlul în liga a doua franceză (AS Monaco, 2013);
  • Cupa Italiei (Fiorentina, 1996);
  • Supercupa Italiei (Fiorentina, 1996);
  • Cupa Spaniei (Valencia, 1999);
  • Supercupa UEFA (Valencia, 2005).


Pub