40 posturi Poliția de Frontieră recrutează 40 de ofițeri și subofițeri pentru Direcția Regională Vest 15–49 L/mp Cod galben de ploi: 15–49 litri pe m² pe arii extinse până mâine seara 127 drone Atac masiv pe Sankt Petersburg: 127 de drone ucrainene interceptate, terminal petrolier și centru de date în flăcări 2.500 €/lună Job la Polul Sud: 2.500 €/lună pentru 6 luni printre pinguini, la baza Port Lockroy din Antarctica
(video/update) Partidul Șor, despre demisia lui Harunjen: „Nu apărăm procurorul general, dar apărăm legea”

Deputații Partidului Șor s-au abținut de a vota proiectul de hotărâre cu privire la constatarea neîntrunirii condițiilor de numire în funcția de procuror general a lui Eduard Harunjen, invocând că procedura s-a desfășurat cu încălcări. În cadrul unui briefing de presă după ședința plenară, deputatul Șor, Petru Jardan, a declarat că formațiunea nu are motive să sară în apărarea lui Eduard Harunjen, dar nici nu acceptă o astfel de procedură de demitere a procurorului general.

Foto: UNIMEDIA

„Noi nu avem motive pentru a apăra procurorul general, dar, în același timp, suntem împotriva politicii actualei guvernări. Colegii de la guvernare arată cu degetul la fosta guvernare. Care este diferența dintre actualii și foștii? Cu ce sunt mai buni, dacă au luat aceleași metode. Afirmăm că nu apărăm procurorul general, dar apărăm legea. Nu susținem și nu suntem pentru actualul procuror. Nu avem motive să-l apărăm, dar criticăm astfel de metode”, a declarat deputatul Șor, Petru Jardan, după ședința Parlamentului.

UNIMEDIA amintește că în cadrul ședinței de astăzi a Parlamentului Republicii Moldova, cu 56 de voturi, proiectul de hotărâre cu privire la constatarea neîntrunirii condițiilor de numire în funcția de procuror general a lui Eduard Harunjen, a fost adoptat.


Pub